Federaţia Sindicatelor Poliţiştilor: Vrem să venim la Bucureşti să discutăm cu prim-ministrul, dacă va fi necesar vom intra pe măsuri sindicale
„Văzând că nu mai avem nici ministru, că şeful Poliţiei este demis, că şi la Jandarmerie este o situaţie incertă, iar România are nevoie de stabilitate, noi reunim liderii, ca să mergem la primul ministru, să înţelegem ce este de făcut, pentru că suntem şi noi aruncaţi dintr-o parte în alta, că Poliţia nu e bună… ba Poliţia e bună! ăla a greşit, ăla n-a greşit… Deci mobilizăm activul, nimeni nu vine la Bucureşti cu excepţia liderilor, iar dacă va fi necesar, atunci sigur vom intra pe măsuri sindicale, pentru ca România să aibă stabilitate şi cetăţenilor lor să le fie asigurate drepturile. Deocamdată discutăm cu liderii, pentru că vedem ce se întâmplă acum, ministrul de Interne îşi dă demisia, şeful Poliţiei e demis, şi aşa mai departe, şi văzând toată această cavalcadă de informaţii, din care unele au fost contrazise, acum discutăm cu liderii şi analizăm posibilitatea să venim la Bucureşti şi mobilizăm şi activul, dacă va fi necesar vom intra pe măsuri sindicale, pentru apărarea drepturilor cetăţenilor, pentru România, în sprijinul Guvernului, pentru respectarea legii”, a declarat, marţi, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al FSDPR, Christian Ciocan.
El a criticat decizia ministrului de Interne de a demisiona, considerând că aceasta nu poate fi apreciată drept un gest de onoare.
„Noi vrem să oferim sprijin, pentru că noi suntem profesionişti: ce se întâmplă, ce facem acum? Demitem pe toată lumea? Cine mai funcţionează în ţara asta? Pentru că e pe situaţie de criză… Iar demisia ministrului de Interne pe situaţie de criză nu este gest de onoare. Şi tocmai asta determină analiza, să vedem dacă liderii să vină la Bucureşti. E la nivel de analiză deocamdată”, a precizat reprezentantul Federaţiei Sindicatelor Poliţiştilor.
Acesta a cerut Procurorului General să investigheze sursele informaţiilor apărute în presă în cazul dispariţiilor de la Caracal.
„Cerem în mod imperativ Procurorului General să declanşeze în regim de urgenţă procedurile pentru a stabili cine a furnizat informaţiile în presă. Dacă sunt reale e foarte grav, pentru că ele au fost date din dosar şi ele sunt secrete pentru că e urmărire penală, dacă sunt ireale atunci induci panică în populaţie, pentru că iată că la momentul ăsta nu mai vorbim de fete moarte, vorbim de fete dispărute. Şi preşedintele (Klaus Iohannis, n.red.) iese cu condoleanţe şi pe urmă se schimbă din nou povestea. Ce înseamnă asta?”, s-a întrebat Christian Ciocan.
Purtătorul de cuvânt al FSDPR a avertizat cu privire la posibilitatea inducerii, prin mass-media, a unei stări de surescitare a populaţiei.
Alexandra Măceşanu, fata de 15 ani din comuna Dobrosloveni, judeţul Olt, a sunat săptămâna trecută de trei ori la numărul de urgenţă 112, spunând că a fost sechestrată de un bărbat, însă autorităţile nu au reuşit să identifice locul în care se afla. Anchetatorii au început percheziţia domiciliară la locuinţa bărbatului suspectat vineri dimineaţa, la circa 19 ore de la apelul fetei. Ulterior, Gheorghe Dincă a recunoscut că a ucis-o pe fată.
Avocatul inculpatului Gheorghe Dincă, suspectat şi de uciderea Luizei Melencu, de 18 ani, a confirmat, marţi, că există suspiciuni din partea anchetatorilor că acesta ar fi comis şi alte crime.
În urma cazului de la Caracal, şeful Poliţiei Române, Ioan Buda, a fost demis iar ministrul de Interne, Nicolae Moga, şi şeful STS, Ionel Vasîlca, au demisionat din funcţii.