Federația Solidaritatea Sanitară e nemulțumită de de scăderea calităţii formării profesionale din şcolile postliceale sanitare și cere Guvernului să ia măsuri
„Îngrijorată de numărul în creştere de dovezi publice privind scăderea calităţii formării profesionale furnizată de şcolile postliceale sanitare, Federaţia ‘Solidaritatea Sanitară’ din România solicită Guvernului, Ministerului Educaţiei şi Ministerului Sănătăţii implicarea urgentă în rezolvarea acestei situaţii. Calitatea serviciilor medicale actuale şi, mai ales, viitoare, furnizate de sectorul public de sănătate, depinde de calitatea formării profesioniştilor din sănătate”, afirmă reprezentanţii organizaţiei, într-un comunicat transmis către Agerpres.
În opinia federaţiei, scăderea calităţii formării constituie „o ameninţare” la adresa capacităţii sistemului public de sănătate de a acorda serviciile medicale necesare populaţiei.
„Având în vedere că această problemă constituie o ameninţare la adresa profesiei de asistentă medicală, ne alăturăm organismului profesional al asistentelor medicale, OAMGMAMR, în solicitarea publică a rezolvării adecvate a acestei probleme de către autorităţi, începând cu Ministerul Educaţiei”, se arată în comunicat.
Potrivit sursei citate, rezolvarea trebuie să vizeze atât condiţiile de desfăşurare a formării, acestea trebuind să conducă la formarea competenţelor specifice standardului ocupaţional, cât şi condiţiile de acces la această formare sau de absolvire a ei, care trebuie să includă obligaţia de a avea examenul de Bacalaureat absolvit.
„Dată fiind necesitatea modificării Ordinului ministrului Sănătăţii privind ocuparea şi promovarea (OMS nr. 1470/2011), recunoscută şi de Ministerul Sănătăţii, considerăm oportună analizarea posibilităţii de intervenţie activă în filtrarea suplimentară a intrărilor în sistemul sanitar prin introducerea condiţiei de a avea examenul de Bacalaureat absolvit pentru asistentele medicale absolvente de postliceală care se prezintă la concursurile de angajare”, susţin reprezentanţii federaţiei.
Aceştia consideră că scăderea calităţii formării contribuie fie la accentuarea deficitului de asistente medicale prin cunoscutul fenomen al incapacităţii de satisfacere a condiţiilor specifice angajării prin concurs, fie la încărcarea suplimentară cu sarcini de lucru pentru asistentele medicale care deja îşi desfăşoară activitatea în sistemul public de sănătate, accentuând „poverile” profesionale ale acestora.
„Totodată, fenomenul ameninţă echivalarea competenţelor la care au dreptul asistentele medicale cu vechime din sistemul public de sănătate, drept solicitat în mod consecvent de Federaţia ‘Solidaritatea Sanitară’ din România în ultimul deceniu”, mai arată sursa citată.