Federația „Solidaritatea Sanitară”: Impozitarea progresivă ar putea afecta negativ dorința medicilor de a face gărzi în afara normei de bază

06 05. 2023
spital-546x420

„Analizând modelele vehiculate până acum în spaţiul public privind modificarea sistemului de impozitare, am constatat că veniturile din cadrul celui de-al doilea contract individual de muncă al medicilor, cel aferent gărzilor suplimentare normei de bază, ar fi principalele afectate. Mai mult decât atât, în ipoteza în care vor exista diferenţe mari între efectele pragurilor de impozitare, poate fi luat în considerare chiar riscul pierderii totale a veniturilor din contractul individual de muncă aferent gărzilor suplimentare normei de bază”, se menţionează în comunicat.

Conform sursei citate, o astfel de măsură ar interveni pe fondul unei nemulţumiri justificate preexistente a medicilor faţă de nivelul plăţilor acordat pentru gărzile suplimentare normei de bază.

„În acest sens, poate fi reţinut că în anul 2023 intervine scadenţa privind onorarea obligaţiei legale de plată a gărzilor cu tariful orar al normei de bază. Precizăm că şi proiectul noii legi a salarizării a fost construit de noi ţinând cont de această aşteptare legitimă a medicilor”, se mai precizează în comunicat.

Potrivit sindicaliştilor, în discuţie este „situaţia unor profesionişti care înţeleg să muncească mai mult decât o normă (în cadrul mai multor contracte individuale de muncă), prin aceste eforturi asigurând totodată un serviciu public esenţial”.

„Aşteptarea lor la un câştig suplimentar echitabil pentru acest efort suplimentar este una legitimă, încălcarea ei generând în mod firesc consecinţe ce pot merge până la refuzul efectuării gărzilor suplimentare normei de bază. Pentru o corectă înţelegere a situaţiei de către publicul larg, este important de reţinut seria intervenţiilor pozitive anterioare, care au determinat creşterea numărului de medici care efectuează gărzi, efectele acestora riscând acum să fie anulate prin intervenţiile Guvernului”, precizează sindicaliştii.

În acest sens, analiza datelor oficiale demonstrează eficienţa unor măsuri de politică publică solicitate şi determinate de Federaţia „Solidaritatea Sanitară”, acestea având drept rezultat direct distribuirea mai echitabilă a poverii aferente gărzilor din afara normei de bază şi creşterea gradului de echitate al plăţii gărzilor suplimentare normei de bază.

Totodată, punctul de cotitură l-a constituit modificarea regimului gărzilor în anul 2016, realizată la solicitarea şi în urma acţiunilor de protest coordonate de Federaţia „Solidaritatea Sanitară”.

„Efectele vorbesc de la sine despre eficienţa acestor măsuri: Dacă în anul 2013 gărzile din spitalele publice erau desfăşurate de 31% dintre medicii angajaţi, la ora actuală 48% dintre medicii angajaţi participă la realizarea acestui serviciu în interesul public”, se mai spune în comunicat.

În perioada 2013-2023 numărul medicilor care efectuează gărzi s-a dublat (a crescut cu 103%), iar media numărului de ore de gardă per medic/lună s-a înjumătăţit la ora actuală faţă de anul 2013 (când era de 90; valorile limită depăşind echivalentul unei norme).

„Această evoluţie are ca efecte atât o creşte a calităţii vieţii profesionale a medicilor (prin distribuţia mai uniformă a gărzilor), cât şi o creştere a calităţii serviciilor medicale de care beneficiază pacienţii (efectuate de medici mai odihniţi). Analizele noastre arată că poate fi crescut indicatorul procentul medicilor care efectuează gărzi din total medici până la circa 64%, prin plata gărzilor cu tariful orar al normei de bază.”, precizează reprezentanţii sindicatului.

Conform sursei citate, aceasta ar determina o creştere semnificativă a numărului de medici care participă la efectuarea gărzilor, accentuând toate efectele pozitive amintite anterior. De asemenea, eliminarea diferitelor scutiri de gardă ar putea contribui la creşterea gradului de echitate în distribuirea acestei sarcini.