Federico Ghizzoni: Volumul tranzacţiilor derulate de UniCredit în Iran este extrem de redus

Investigaţiile autorităţilor de la Washington privind încălcarea de către UniCredit SpA a sancţiunilor economice aplicate Iranului de Statele Unite implică un volum mult mai redus al tranzacţiilor decât în cazul probelor prezentate la alte bănci, a afirmat Federico Ghizzoni, directorul general al celui mai mare grup bancar italian, transmite Bloomberg.
Economica.net - mie, 06 aug. 2014, 13:37
Federico Ghizzoni: Volumul tranzacţiilor derulate de UniCredit în Iran este extrem de redus

Săptămâna trecută, grupul bancar francez BNP Paribas a raportat pierderi trimestriale de 4,32 miliarde de euro, după amenda record de 8,97 miliarde de dolari primită pentru încălcarea sancţiunilor economice aplicate de Statele Unite mai multor ţări, printre care Sudan, Cuba şi Iran. Şi alte mari instituţii europene, incluzând Deutsche Bank şi Commerzbank AG din Germania, Credit Agricole Sa şi Societe Generale SA din Franţa, sunt de asemenea investigate de autorităţile de la Washington.

Cazul UniCredit implică volume ‘cu mult mai reduse decât cele înregistrate în cazul altor bănci’, a declarat marţi seară Federico Ghizzoni într-un interviu acordat Bloomberg TV, adăugând că banca nu a luat în considerare ideea de a pune bani deoparte pentru acoperirea posibilei amenzi.

Franţa şi Germania speră că Europa va putea elabora o poziţie comună în privinţa amenzilor masive impuse de SUA băncilor străine, a anunţat luni un purtător de cuvânt al Ministerului de Finanţe de la Berlin.

După amenda aplicată BNP Paribas şi investigaţiile demarate asupra altor bănci europene, problema unei poziţii comune a Europei în privinţa amenzilor masive impuse de SUA băncilor străine este examinată de Germania şi Franţa, a declarat purtătorul de cuvânt.

Acesta a adăugat că ministrul german de Finanţe, Wolfgang Schaeuble, şi omologul său francez, Michel Sapin, doresc ‘să vadă o poziţie unificată la nivel european’.

Luni, publicaţia britanică ‘Financial Times’ (FT) anunţa că Franţa obţine sprijin de la statele membre ale UE, cum ar fi Marea Britanie, Italia şi Germania, pentru a contesta penalizările masive impuse de autorităţile de reglementare din SUA. Franţa vrea ca problema să fie discutată în noiembrie, la următoarea reuniune G20 din Brisbane, Australia, susţine FT.

Ministerul de Finanţe de la Paris nu a comentat informaţiile din FT.

Guvernele din zona euro trebuie să găsească metode a extinde utilizarea euro în tranzacţiile internaţionale, aceasta fiind o chestiune de echilibru global, a afirmat ministrul francez de Finanţe, Michel Sapin, la o săptămână după ce BNP Paribas a fost amendată cu aproape nouă miliarde de dolari pentru încălcarea sancţiunilor economice aplicate de Statele Unite mai multor ţări, decizie care a provocat în Franţa o dezbatere intensă privind drepturile SUA de a-şi extinde reglementările dincolo de frontierele sale.

‘Aceasta nu este o luptă împotriva imperialismului dolarului. Ne vindem avioanele în dolari. Este asta într-adevăr necesar? Nu cred că este’, a declarat Sapin.

Te-ar mai putea interesa și
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea transporturilor maritime internaţionale şi a ordinii internaţionale, a......
Află cum poţi avea acces gratuit la toate posturile tv HBO şi Cinemax până pe 5 ianuarie 2025
Află cum poţi avea acces gratuit la toate posturile tv HBO şi Cinemax până pe 5 ianuarie 2025
Pentru că urmează o perioadă cu multe zile libere, unele în care ne vom putea permite luxul de a ne relaxa, de a petrece ...
Companiile din energie vor trebui să plătească o cauțiune dacă cer suspendarea unei amenzi în instanță
Companiile din energie vor trebui să plătească o cauțiune dacă cer suspendarea unei amenzi în instanță
Amenzile acordate de Autoritatea de Reglementare în domeniul Energiei se vor plăti chiar dacă se vor ataca ulterior, iar ...
INS: Resursele totale de zahăr şi produse din zahăr au crescut în 2023 cu 186.000 tone
INS: Resursele totale de zahăr şi produse din zahăr au crescut în 2023 cu 186.000 tone
Resursele totale de zahăr şi produse din zahăr (în echivalent zahăr rafinat) au fost mai mari în 2023, faţă de anul ...