„Supersonicul” Felix Baumgartner, condamnat la închisoare
Decizia a fost luată chiar de Tribunalul din Salzburg, după ce cunoscutul austriac l-ar fi lovit cu pumnul in fata pe Dimitrios P., in varsta de 38 de ani. Primul verdict in acest caz a fost dat in luna aprilie, iar decizia de ieri a confirmat hotararea initiala a instantei.
Cetateanul elen a declarat, conform Daily Mail, faptul ca astepta intr-un sens giratoriu, urmat de alte patru masini, iar Baumgartner a incercat sa depaseasca intreaga coloana de autoturisme, formand in cele din urma un ambuteiaj. „Pentru ca manevra sa a fost urmata de un alt sofer, care se pare ca era chiar fotograful sau, am decis ca ar trebui sa port o discutie cu cel din urma. Domnul Baumgartner a intervenit insa in altercatie si m-a lovit in fata sustinand ca a fost in legitima aparare”. Întâmplarea a avut loc pe 30 septembrie 2010.
Potrivit presei, Baumgartner nu a fost prezent in sala de judecata.
Austriacul Felix Baumgartner a realizat pe 14 octombrie saltul în cădere liberă din stratosferă, plonjând de la altitudinea de peste 39.000 metri deasupra statului american New Mexico, şi stabilind un nou record mondial.
În timpul căderii, Felix Baumgartner a depăşit viteza sunetului (de 1.227,6 kilometri /oră – 343 metri/ secundă), devenind astfel primul om care a făcut acest lucru fără a se afla într-un avion.
Coborârea lui Baumgartner a durat 9 minute şi 3 secunde, din care 4 minute şi 19 secunde în cădere liberă, înainte de deschiderea paraşutei, potrivit specialiştilor din camera de control a misiunii lui Felix Baumgartner. Viteza atinsă în timpul coborârii de Felix Baumgartner a fost de 1.137 kilometri pe oră, potrivit informaţiilor postate pe pagina de facebook a misiunii. Felix Baumgartner are în prezent 43 de ani si s-a născut pe 20 aprilie 1969.