Femeile din PSD fac apel la Boghicevici în cazul sistării indemnizaţiei de creştere a copilului

Organizaţia Femeilor Social Democrate adresează un apel noului ministru al Muncii, Claudia Boghicevici, să solicite ca indemnizaţia pentru creşterea copilului să fie din nou acordată familiilor care nu şia-u achitat taxele locale.
Economica.net - sâm, 18 feb. 2012, 12:30

„Organizaţia Femeilor Social Democrate adresează un apel ferm noului ministru al Muncii, doamna Claudia Boghicevici, să solicite modificarea imediată a Ordonanţei Guvernului 124/2011, ca urmare a efectelor dramatice înregistrate asupra familiilor care au cea mai mare nevoie de aceste plăţi. La acest moment, ca urmare a Ordonanţei mai sus menţionate, a fost sistată plata indemnizaţiei pentru creşterea copilului către mamele care provin din familii ce nu şi-au putut achita taxele locale”, se arată într-un comunicat al OFSD.

Femeile din PSD consideră că măsura poate avea consecinţe foarte grave asupra copiilor din aceste familii, mulţi dintre ei fiind expuşi direct riscului de a nu mai putea fi întreţinuţi.

OFSD atrage atenţia asupra faptului că această indemnizaţie nu este atât un sprijin al familiei, cât un drept al copilului.

„Prin măsura de sistare a plăţii indemnizaţiei pentru creşterea copilului, acesta din urmă ajunge să fie pedepsit de două ori: o dată, ca urmare a situaţiei financiare grele a părinţilor; a doua oară, ca urmare a deciziei autorităţilor statului, exact acelea obligate să le acorde tot sprijinul. Indemnizaţia pentru creşterea copilului trebuie să fie o măsură pentru dezvoltarea armonioasă a copilului, de sprijin a familiilor şi nu una de persecutare a acestora. În condiţiile scăderii dramatice a natalităţii în România, măsurile contradictorii, precum şi criteriile arbitrare şi adesea abuzive impuse de guvern pentru acordarea ajutoarelor sociale nu fac decât să descurajeze tot mai multe familii, forţându-le spre decizia de a nu mai avea copii”, se mai arată în comunicat.

La cererea Ministerului Muncii, până în 31 ianuarie, toţi primarii au avut obligaţia să transmită Agenţiei Naţionale pentru Plăţi şi Inspecţie Socială, situaţia beneficiarilor de ajutoare sociale-venit minim garantat, alocaţia de susţinere a familiei şi indemnizaţia de creştere a copilului care nu şi-au plătit impozitele locale.

Peste 73.000 de beneficiari de ajutoare sociale nu mai primesc, din februarie, alocaţia de susţinere a familiei, venitul minim garantat sau indemnizaţia pentru creşterea copilului, din cauză că nu şi-au plătit impozitele şi taxele locale.

Indemnizaţia de creştere a copilului a fost suspendată pentru 6,71 la sută dintre cei 177.577 de beneficiari, adică 11.921 de restanţieri.

Dacă cetăţenii îşi achită obligaţiile locale într-o perioadă de cinci luni de zile, reintră în plată şi vor primi inclusiv drepturile din urmă.

Te-ar mai putea interesa și
Parlamentul din Moldova a aprobat o strategie de apărare pe 10 ani
Parlamentul din Moldova a aprobat o strategie de apărare pe 10 ani
Parlamentul din Republica Moldova, controlat de aleşi pro-occidentali, a aprobat o strategie de apărare pe zece ani, care cere creşterea cheltuielilor din acest domeniu ca parte a planului de......
2024 în cifre: Cei mai mari producători auto rămân cei tradiționali, dar chinezii vin puternic din urmă
2024 în cifre: Cei mai mari producători auto rămân cei tradiționali, dar chinezii vin puternic din urmă
În ciuda creșterii tot mai vizibile a producătorilor auto din China, clasamentul celor mai puternici constructori de mașini ...
Secretarul General al ONU a condamnat escaladarea tensiunilor dintre rebelii Houthi din Yemen și Israel
Secretarul General al ONU a condamnat escaladarea tensiunilor dintre rebelii Houthi din Yemen și Israel
Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a condamnat escaladarea tensiunilor dintre rebelii Houthi din Yemen şi Israel ...
Analiza primul caz al unui om infectat cu gripă aviară a arătat mutații neobservate până acum, dar riscul rămâne scăzut
Analiza primul caz al unui om infectat cu gripă aviară a arătat mutații neobservate până acum, dar riscul rămâne scăzut
Centrele pentru Controlul și Prevenirea Bolilor din SUA au declarat joi că analiza eșantioanelor din primul caz sever ...