Femeile din România, pe ultimele locuri în topul fumătorilor din UE

Economica.net
07 12. 2016
woman_smoking_2_91853800

La nivelul Uniunii Europene, puţin peste trei sferturi (76%) din totalul celor cu vârstă de cel puţin 15 ani erau nefumători în 2014, în timp ce 19,2% fumau zilnic iar 4,7% ocazional. România se situează aproape de media europeană, în condiţiile în care 74,3% din persoanele cu vârstă de cel puţin 15 ani erau nefumătoare în 2014, în timp ce 19,8% fumau zilnic iar 5,8% ocazional.

Pe primele poziţii în topul fumătorilor din UE se află Bulgaria, unde o persoană din trei (34,7%) era fumătoare în 2014, urmată de Grecia (32,6%), Austria (30%), Slovacia (29,6%) şi Letonia (29,5%). La polul opus, cea mai mică pondere a fumătorilor în rândul persoanelor cu vârsta de cel puţin 15 ani se înregistra în Suedia (16,7%), Marea Britanie (17,2%), Finlanda (19,3%) şi Portugalia (20%).

Ponderea fumătorilor diferă în funcţie de sex, un procent mai mare fiind înregistrat în rândul bărbaţilor (28,7%) decât în rândul femeilor (19,5%) în UE în 2014. Situaţia este similară şi în România, unde 39,8% dintre bărbaţi erau fumători în 2014 faţă de 12,5% dintre femei. Din acest punct de vedere, România se situează pe locul secund în UE când vine vorba de cele mai mari decalaje în rândul sexelor, 27,3 puncte procentuale, fiind devansată doar de Lituania unde 40,3% dintre bărbaţi sunt fumători faţă de 12,3% femei, ceea ce înseamnă un decalaj de 28 puncte procentuale.

De asemenea, în UE o persoană din cinci (21,6%) este victima fumatului pasiv, cele mai mari ponderi de fumători pasivi fiind înregistrate în Grecia, unde 64,2% din persoanele cu vârsta de cel puţin 15 ani sunt expuse zilnic la fumatul în spaţii închise, Croaţia (44,7%), Bulgaria (40,5%) şi Romania (37,6%).