Femeile din ţările UE părăsesc mai devreme casa părintească decât bărbaţii. România conduce clasamentul european

Femeile tind să plece mai devreme din casa părintească decât bărbaţii în aproape toate statele membre ale Uniunii Europene, însă cea mai mare diferenţă între genuri se înregistra, în 2017, în România, arată datele publicate marţi de Oficiul European de Statistică (Eurostat), scrie Agerpres. 
Economica.net - mar, 14 mai 2019, 07:39
Femeile din ţările UE părăsesc mai devreme casa părintească decât bărbaţii. România conduce clasamentul european

În 2017, femeile din România au părăsit casa părintească, în medie, la 25,6 ani, faţă de bărbaţi care au încetat să locuiască cu părinţii, în medie, la vârsta de 30,5 ani. 

Excepţia este Suedia, unde media de vârstă pentru băieţii care pleacă de acasă este de 18,4 ani, iar a fetelor, de 18,5 ani. În 2017, cea mai mare diferenţă între genuri se înregistra în România (25,6 ani pentru tinere faţă de 30,5 ani pentru tineri), Bulgaria (27,5 faţă de 31,7), Croaţia (30 faţă de 33,6), Grecia (28 faţă de 30,6), Ungaria (25,8 faţă de 28,3), Polonia (26,3 faţă de 28,8), Slovacia (29,7 faţă de 32,1) şi Lituania (24,5 faţă de 26,9). 

La nivelul UE, mai mult de o treime (35,3%) din bărbaţii cu vârsta cuprinsă între 25 şi 34 de ani încă locuiau cu părinţii lor în 2017, comparativ cu doar o cincime (21,7%) din femeile din acelaşi grup de vârstă. În medie, unul din patru adulţi (28,5%) încă locuia în casa părintească, scrie Agerpres. 

În statele membre ale UE, procentul tinerilor cu vârsta cuprinsă între 25 şi 34 de ani care încă locuiau cu părinţii lor varia de la mai puţin de 10% în Danemarca (3,2%), Finlanda (4,7%) şi Suedia (6%), la mai mult de jumătate în Croaţia (59,7%), Slovacia (57%) şi Grecia (56,3%). 

Datele Eurostat arată că, în 2017, vârsta medie la care tinerii părăseau casa părintească era de 26 de ani, dar există diferenţe semnificative între statele membre UE. Astfel, cel mai devreme „zboară din cuib” tinerii din Suedia (18,5 ani), Luxemburg (20,1 ani), Danemarca (21,1 ani), Finlanda (22 ani), Estonia (22,2 ani), Germania, Franţa şi Olanda (toate cu 23,7 ani) şi Marea Britanie (24,7 ani), iar cel mai târziu tinerii din Croaţia (31,8 ani), Slovacia (30,9 ani), Malta (30,7 ani), Italia (30,1 ani), Bulgaria (29,6 ani), Spania (29,5 ani), Grecia (29,3 ani) şi Portugalia (28,9 ani). 

Datele Eurostat au fost publicate cu ocazia celebrării pe 15 mai a Zilei Internaţionale a Familiilor. 

Te-ar mai putea interesa și
În ciuda exploziei prețului pentru cacao, Lindt mizează pe creșterea în continuare a vânzărilor
În ciuda exploziei prețului pentru cacao, Lindt mizează pe creșterea în continuare a vânzărilor
Lindt & Spruengli și-a estimat marja de profit pentru 2024 și prognozează o nouă creștere a vânzărilor pentru 2025, după ce a raportat o creștere organică de 7,8% pentru anul trecut, în......
Piața cripto în declin: Top presale crypto care atrag investitorii timpurii în această perioadă
Piața cripto în declin: Top presale crypto care atrag investitorii timpurii în această perioadă
Piața de criptomonede se confruntă cu vânzări masive în ultima săptămână. Majoritatea criptomonedelor se tranzacționează ...
Banca Centrală a Rusiei spune că nu va îngheța depozitele oamenilor, care sunt îngrijorați
Banca Centrală a Rusiei spune că nu va îngheța depozitele oamenilor, care sunt îngrijorați
Banca Centrală a Rusiei a încercat luni să liniștească deponenții îngrijorați de zvonurile privind o posibilă înghețare ...
Firmele din Bucureşti au derulat operaţiuni de comerţ internaţional de peste 40 miliarde de euro, în opt luni din 2024 – date CCIB
Firmele din Bucureşti au derulat operaţiuni de comerţ internaţional de peste 40 miliarde de euro, în opt luni din 2024 ...
Firmele cu sediul social în Municipiul Bucureşti au derulat, în primele opt luni ale anului 2024, operaţiuni de comerţ ...