Femeile vor salva economia mondială

Investiţiile în potenţialul economic neexploatat al femeilor ar putea genera un nou avânt economic pe plan mondial, consideră experţii de la Ernst&Young citaţi de Finmarket.
Economica.net - mie, 15 aug. 2012, 05:59
Femeile vor salva economia mondială

De cinci ani, investitorii caută în ce şi-ar putea investi capitalul în timp de criză şi nimeni nu ia în considerare cea mai mare şi mai interesantă piaţă, care constituie jumătatea frumoasă a omenirii – femeile. Investiţiile în această piaţă sunt de perspectivă, consideră autorii raportului intitulat ‘Oameni de succes: recunoaşterea rolului femeii în stimularea afacerilor şi a dezvoltării economice’, elaborat de compania de consultanţă Ernst & Young.

Conform raportului, veniturile femeilor vor creşte în următorii cinci ani cu 5 trilioane de dolari, ajungând până la 18 trilioane de dolari, adică de două ori mai mult decât preconizata creştere a Produslui Intern Brut (PIB) al Indiei şi Chinei la un loc. Către 2028, femeile vor controla aproximativ 75% din cheltuielile globale, estimează experţii companiei menţionate.

Efectul în urma creşterii potenţialului economic al femeilor ar putea fi echivalentul apariţiei în afaceri şi pe piaţă a unui miliard de angajaţi. Acest fenomen de stimulare a economiei globale este numit adeseori ‘Cel de-al treilea miliard’. Apariţia acestui ‘al treilea miliard’ va avea un impact mult mai puternic decât explozia demografică din secolul XX. Aproape simultan îşi vor face apariţia noi consumatori, noi angajaţi, noi pieţe.

În prezent, aproximativ 860 de milioane de femei (peste 25% din toate femeile din lume) fie că ‘nu sunt pregătite’, fie că ‘sunt private de posibilitatea’ de a participa la activitatea economică la nivel mondial. În următorii zece ani se estimează că numărul femeilor care nu vor fi antrenate în economia mondială va ajunge la un miliard. Aproximativ 95% dintre femeile ‘neimplicate’ economic trăiesc în ţările emergente.

Studiile arată că femeile în funcţii de conducere pot contribui la eficientizarea activităţii organizaţiilor şi companiilor.

Te-ar mai putea interesa și
Zelenski subliniază că aderarea Ucrainei la UE face parte din garanţiile de securitate
Zelenski subliniază că aderarea Ucrainei la UE face parte din garanţiile de securitate
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat joi că aderarea ţării sale la Uniunea Europeană (UE) face parte din garanţiile de securitate la care aspiră Kievul în cadrul eforturilor......
Autorităţile elveţiene spun că identificarea victimelor incendiului din Crans-Montana va fi un proces de durată
Autorităţile elveţiene spun că identificarea victimelor incendiului din Crans-Montana va fi un proces de durată
Autorităţile elveţiene au transmis joi că identificarea victimelor incendiului de la un bar din staţiunea alpină Crans-Montana ...
Donald Trump a declarat că ia o doză zilnică de aspirină mai mare decât recomandă medicii săi
Donald Trump a declarat că ia o doză zilnică de aspirină mai mare decât recomandă medicii săi
Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat într-un interviu acordat Wall Street Journal că ia o doză zilnică de aspirină ...
Vasile Puşcaş: Aderarea la Zona Euro să fie proiect de ţară al României
Vasile Puşcaş: Aderarea la Zona Euro să fie proiect de ţară al României
Profesorul Vasile Puşcaş, fost negociator şef al României cu Uniunea Europeană, a declarat, pentru AGERPRES, că aderarea ...