Fenechiu: CFR Marfă va avea management privat şi vom scoate la vânzare un pachet minoritar
‘Nu cred că societăţile care au pierderi trebuie privatizate. Întâi este necesară obţinerea de profit şi apoi putem trece la privatizare. La CFR Marfă trebuie să implementăm management privat şi apoi vom trece la scoaterea la privatizare doar a unui procent de 20 la sută’, a explicat ministrul desemnat al Transporturilor.
CFR Marfă trebuia să fie privatizată până la 31 decembrie 2012, conform înţelegerii cu Fondul Monetar Internaţional. Pentru acest lucru era necesar un ultim aviz din partea CSAT.
Acest ultim aviz nu a venit, ceea ce a dus la amânarea privatizării. Ministerul Transporturilor primise toate avizele din partea celorlalte ministere pentru privatizarea integrală a societăţii iar, în perioada următoare, în lipsa unui aviz de la CSAT, necesar având în vedere că CFR Marfă este o companie strategică, ministerul va continua evaluarea terenurilor companiei şi realizarea altor proceduri, pentru pregătirea privatizării ulterioare a societăţii.
Societatea CFR Marfă se află într-o situaţie extrem de delicată, cu datorii de 450 milioane de euro în acest an comparativ cu un profit de 250 milioane euro la începutul anilor 2000.
De asemenea, nici situaţia parcului rulant nu este mai bună, 13.000 din cele 30.000 de vagoane ale companiei urmând să fie vândute la fier vechi pentru că au durata de viaţă depăşită. Restructurarea, simptomatic pentru companiile de stat din România, nu a vizat managementul, ci marea masă a salariaţilor, de la 30.500 de angajaţi în 1998, la înfiinţare, compania ajungând la doar 9.100 salariaţi în prezent.
Compania deţinea în 2010 parc de material rulant de peste 42.000 de vagoane şi peste 900 locomotive.
CFR Marfă are prevăzute în bugetul pentru 2012, publicat în Monitorul Oficial, venituri de peste 1,222 miliarde lei şi cheltuieli de 1,317 miliarde lei, urmând să încheie anul cu pierderi estimate la 95 milioane lei.
Bugetul pentru 2012 al companiei prevede cheltuieli de investiţii în sumă de 97,416 milioane lei, din care 82,6 milioane lei din surse proprii. Creanţele restante pentru acest an au fost stabilite la 409 milioane lei. CFR Marfă este totuşi lider pe piaţa transporturilor feroviare de marfă din România, cu o cotă de piaţă de 61,1% pentru mărfuri transportate, pe primul semestru al anului 2011.