Fenechiu: Guvernul se teme să prelungească privatizarea CFR de frica DNA. Azi e ziua decisivă
Guvernul României ar trebui să extindă termenul de încheiere a privatizării CFR Marfă până la primirea unui aviz din partea Consiliului Concurenţei, însă oficialii de la Transporturi de acum sunt speriaţi să o facă din cauza ameninţărilor cu DNA ale preşedintelui Băsescu, spune fostul ministru de resort Relu Fenechiu, cel care a iniţiat privatizarea companiei de stat. Ramona Mănescu, ministrul Transporturilor, şi Victor Ponta au precizat recent că termenul final pentru plata întregii sume de 202 milioane de euro este luni, 14 octombrie, şi nu va exista nicio prelungire a acestui termen
Privatizarea CFR Marfă: Azi e ziua decisivă. Ce spune Ponta
Fenechiu recunoaşte că, în contractul dintre Grampet-ul lui Gruia Stoica şi Ministerul Transporturilor, există acea clauză suspensivă la plata întregii sume pentru CFR Marfă până la un aviz al CC. De această clauză a vorbit şi Stoica spunând că el are un contract cu Transporturile în care nu este precizat clar termenul până la care poate plăti toată suma, ci doar „după avizul CC”
„Sunt aproape sigur că există în contractul cu Grampet clauza suspensivă de plată. Şi e şi normal, pentru că, chiar dacă Stoica ar da banii, nu e normal să nu-şi poată exercita conducerea asupra CFR Marfă până nu dă Concurenţa aviz pozitiv. Dacă avizul vine într-un an şi compania intră în faliment”?, arată fostul ministru.
GFR cere desecretizarea contractului de privatizare a CFR Marfă şi implicarea ministrului Mănescu
Fenechiu mai spune că nimeni din Guvern nu are curajul să promoveze HG-ul care prelungeşte cu două luni termenul final de plată al celor 170 de milioane de euro, cât a mai rămas de dat pentru CFR Marfă.
”N-aţi văzut ce a declarat preşedintele Băsescu? Că îi aşteaptă DNA pe cei implicaţi în privatizarea CFR Marfă. . Dacă nu se prelungeşte termenul pentru privatizarea companiei, e din cauza fricii că-i ia DNA”, a mai spus Fenechiu.
„Presimt – orice om priveşte cum se desfăşoară privatizarea CFR Marfă – că aceasta ar putea face mai devreme sau mai târziu obiectul activităţii DNA. Spun preventiv: „Nu mai continuaţi modificarea condiţiilor în care să se facă privatizarea la CFR”. (…) N-aş vrea să mi se spună peste doi-trei ani că am lăsat prin testament prezidenţial: „Luaţi-i” . Băi, băieţi, dacă o să vă ia, o să vă ia exact pe ce aţi făcut până acum în privaţizarea CFR Marfă”, a spus Băsescu.
Potrivit unui proiect de hotărâre de Guvern elaborat de Ministerul Transporturilor, termenul pentru finalizarea privatizării CFR Marfă, scadent la jumătatea acestei luni, s-ar fi vrut amânat până la 20 decembrie.
Proiectul prevedea modificarea alineatului 2 al punctului 9 din anexa la HG 526/2013 pentru aprobarea condiţiilor principale ale contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni dintre Ministerul Transporturilor şi Grup Feroviar Român, deţinut de omul de afaceri Gruia Stoica.
„Având în vedere obligaţia cumpărătorului de a notifica prompt, după semnarea contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni, Consiliul Concurenţei şi/sau alte autorităţi de concurenţă competente cu privire la tranzacţie, conform prevederilor Legii nr.21/1996, dacă finalizarea nu a avut loc până la data de 20 decembrie 2013, contractul se desfiinţează de plin drept, fără a mai fi necesară punerea în întârziere, fără orice altă formalitate prealabilă şi fără intervenţia instanţei”, se arată în proiectul de act normativ.
Proiectul de act normativ nu a fost semnat de premierul Victor Ponta, până acum.
Recent, Fenechiu spunea că CFR Marfă a intrat pe profit operaţional, din august, şi e posibil să nu se mai privatizeze dacă statul şi Gruia Stoica nu se înţeleg asupra termenelor de plată.
Patronul Grampet a virat în conturile statul 30 de milioane de euro, până acum. Mai are încă 172 de milioane de euro de dat, până luni.