Guvernul va da 104 milioane lei pentru continuarea lucrărilor la metroul de Drumul Taberei

Metrorex va primi săptămâna viitoare, prin Ordonanţă de Urgenţă, o sumă de 104 milioane lei, din Fondul pentru Mediu, pentru continuarea lucrărilor la Magistrala 5 de Metrou, lucrări oprite de circa trei săptămâni, a declarat marţi, ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, care a inspectat şantierul lucrării.
Economica.net - mar, 19 mart. 2013, 12:25
Guvernul va da 104 milioane lei pentru continuarea lucrărilor la metroul de Drumul Taberei

„Vom aloca 104 milioane lei săptămâna viitoare prin Ordonanţă de Urgenţă astfel încât să continuăm lucrările, iar la rectificarea din iunie vom mai aloca 250 milioane lei astfel încât în iunie scuturile care lucrează în subteran să poată pleca către staţiile Orizont şi Favorit”, a spus Ministrul Transporturilor.

Reprezentanţii Metrorex au subliniat că în luna martie a anului viitor vor fi gata lucrările de structură la Magistrala 5 Drumul Taberei – Eroilor, însă este necesară demararea studiilor de fezabilitate pentru staţii şi asigurarea reţelelor de comunicaţie.

„Pentru aceste studii trebuie să facem studii de fezabilitate astfel încât să le putem finanţa prin fonduri europene în perioada 2014 – 2020”, a explicat ministrul Transporturilor.

Lucrările la Magistrala 5 sunt întrerupte de circa 3 săptămâni deoarece fondurile alocate proiectului au fost terminate, având în vedere că Metrorex a primit în acest an 205 milioane lei, atât pentru Magistrala 5, cât şi pentru Magistrala 6 şi introducerea de lifturi în staţii, sume care au fost deja cheltuite.

Ministrul a declarat recent că termenele pentru darea în funcţiune a acestui tronson vor fi respectate deşi lucrările de structură trebuiau finalizate în luna aprilie a acestui an pe tronsonul Drumul Taberei – Eroilor.

”Pentru tronsonul Râul Doamnei-Haşdeu termenul de finalizare este 2015, pentru tronsonul Haşdeu-Iancului – 2017, iar în cazul tronsonului Iancului-Pantelimon lucrările vor fi terminate în anul 2019′, a afirmat ministrul Transporturilor.

Suma totală a proiectului de metrou Drumul Taberei – Eroilor – Universitate este de 1.292.960.000 euro, din care 465.000.000 euro sunt împrumut de la BEI, restul – 827.969.000 euro – componenta locală se va asigura anual de la bugetul de stat, prin includerea acestor sume în bugetul SC Metrorex, prin bugetul Ministerului Transporturilor, care va avea obligaţia de a asigura, cu prioritate, resursele financiare necesare implementării proiectului pe toată durata acestuia, cu încadrarea în limitele alocate anual de la bugetul de stat. Reţeaua de metrou din Bucureşti are o lungime totală de 70 de kilometri, structurată pe patru magistrale, 51 de staţii şi trei depouri.

Deşi acoperă doar 3,7% din lungimea întregii reţele de transport public a Capitalei, metroul preia, în medie, între 20 şi 25 la sută din volumul total de călători care utilizează mijloacele de transport în comun.

Te-ar mai putea interesa și
A apărut riscul ca dobânda cheie să fie redusă abia din 2026, iar cursul de schimb s-ar deprecia la 5,1  în 2025 și 5,18 lei pentru un euro la final de 2026 -analiză ING Bank
A apărut riscul ca dobânda cheie să fie redusă abia din 2026, iar cursul de schimb s-ar deprecia la 5,1  în 2025 și ...
Riscul amânării reducerii dobânzii cheie până în 2026 este prezent. Inflația globală ar fi în medie 5,2%, iar cursul de schimb s-ar deprecia la 5,1  în 2025 și 5,18 lei pentru un euro la......
Avertisment din București al celui mai cunoscut specialist britanic în taxe: Nu lăsați politicienii să vă îngroape cu reguli și restricții! Creșterea taxelor și investițiile statului, un miraj care duce la dezastru
Avertisment din București al celui mai cunoscut specialist britanic în taxe: Nu lăsați politicienii să vă îngroape ...
Richard Teather, cel mai important specialist britanic în taxare offshore și concurență fiscală, a venit la București ...
Huawei România vizează o capacitate de stocare a energiei de 1 GW. ”Vedem mulți investitori care vin în România pentru că are potențial mare”
Huawei România vizează o capacitate de stocare a energiei de 1 GW. ”Vedem mulți investitori care vin în România pentru ...
Huawei Technologies România își propune să atingă o capacitate de stocare a energiei regenerabile de 1 GW la nivel local ...
Veniturile Supermarket La Cocoș au crescut cu 29% în primul trimestru al anului, după inaugurarea celui de-al patrulea magazin al rețelei
Veniturile Supermarket La Cocoș au crescut cu 29% în primul trimestru al anului, după inaugurarea celui de-al patrulea ...
Veniturile totale ale Supermarket La Cocoș din primul trimestru al anului au crescut cu 29% față de perioada similară ...