Fenechiu nu a mai mers cu trenul de trei-patru ani, pentru că nu asigură viteza şi confortul maşinii

Economica.net
21 04. 2013
cfr_46241700_01918000

„Merg cu maşina. De ce? Din cauză că trenurile din România astăzi nu oferă viteza şi confortul necesar pentru a înlocui maşina. Asta este realitatea şi trebuie, după părerea mea, să ducem nişte politici care să schimbe lucrurile”, a spus ministrul la emisiunea „După 20 de ani”, difuzată duminică de Pro TV.

Întrebat de unul dintre moderatori când a mers ultima dată cu trenul, ministrul a afirmat: „Cred că acum trei-patru ani”.

Oficialul a arătat că este foarte important să se investească în mentenanţă, pentru a rezolva problemele care pot afecta siguranţa transportului feroviar.

Una dintre soluţiile adoptate în decursul timpului pentru menţinerea siguranţei a fost scăderea vitezei de circulaţie, ajunsă în prezent la un nivel inferior celui din 1940.

„Dacă noi vom reuşi să absorbim fondurile europene aşa cum trebuie şi, de asemenea, vom reuşi să gestionăm nu cu management privat, ci cu management performant, companiile din România, vom găsi şi bani. Eu încă o dată vă spun că la sfârşitul mandatului veţi vedea dacă am găsit bani sau nu. Vă garantez că găsesc”, a spus ministrul Transporturilor, solicitat să precizeze care ar putea fi sursa pentru finanţarea investeţiilor în reţeaua feroviară.

El a arătat că săptămâna viitoare va deveni funcţional un contract cu Jandarmeria, în contextul problemelor generate de furturile de componente de cale ferată, care impun scăderi de viteză.

În 2011 pe reţeaua feroviară publică au avut loc 4.175 de cazuri de sustrageri, cu o valoare a pagubelor de 32,38 millioane lei, iar în 2012 au existat 3.465 de cazuri, cu o valoare a pagubelor de 46,49 milioane lei (10,4 milioane euro).

Un document oficial prezentat de MEDIAFAX în luna octombrie arăta că CFR nu mai avea rezerve de componente feroviare pentru înlocuirea celor subtilizate de hoţi, care au crescut în ultima perioadă şi afectează secţii precum Bucureşti – Constanţa, iar durata unei călătorii creşte, din cauza verificărilor.

Trenul rapid dintre Bucureşti şi Constanţa a fost scos din luna februarie, pentru că devenise „mai încet decât un personal”, a spus Fenechiu, adăugând însă că din luna mai se va putea circula din nou spre litoral cu trenul rapid, durata călătoriei fiind de două ore.

La insistenţa moderatorilor, el a adăugat că este fezabilă chiar decalarea termenului până la finele lunii aprilie.

Pe de altă parte, ministrul a afirmat că preşedintele CA al CFR Călători, fostul consilier prezidenţial Alexandrina Gătej, a propus implementarea unui program de transport feroviar „low-cost”.

„Vreau să vă spun că a venit cu o idee şi mi-a plăcut foarte mult – se vede foarte clar că experienţa din managementul privat o ajută -, aceea de a face un program să mergi cu 10 lei la mare. Poate e exagerat cu 10 lei.(…) Un gen de low-cost, exact asta mi-a spus, că va încerca să studieze politicile de low-cost din aviaţie şi să vedem dacă nu putem implementa o politică de low-cost şi în transportul de călători, mai ales că, dacă suntem corecţi cu noi, ar trebui să fie cam low-cost transportul nostru de călători”, a spus ministrul.

Întrebat câte mii de kilometri de cale ferată sunt scadente la reparaţii în prezent, oficialul a spus că nu deţine date exacte, dar că în România trebuie să rămână aproximativ 15.000 de kilometri de linie pentru a fi eficienţi.

„Noi, la ora actuală, şi din nefericire toate guvernele care s-au perindat în 20 de ani în România au fost mereu în contratimp cu politicile de dezvoltare ale infrastructurii din Europa şi din lume. Când trebuia să facem autostrăzi, erau unii care spuneau că n-avem nevoie. Când trebuia să dezvoltăm calea ferată, nu s-a gândit nimeni, pentru că se gândeau că trebuie să facem autostrăzi. Este momentul în care în toată Europa, şi în lume, calea ferată se extinde foarte mult, atât pentru transportul de călători, cât şi pentru transportul de marfă, din considerente de mediu, din considerente de eficienţă. Ceea ce putem face noi, după părerea mea, cu toţi banii pe care îi putem atrage de la Uniunea Europeană este să dezvoltăm Coridorul IV, să-l modernizăm. Şi ăsta este obiectivul meu până în 2016. De la Constanţa până la Arad să putem merge cu trenul şi să putem transporta marfă cu trenul în condiţii de viteză civilizate şi pe o linie reabilitată”, a adăugat Fenechiu.

Ministrul Transporturilor a opinat că separarea companiilor feroviare nu a fost „neaparat” o viziune greşită, fiind încurajată în prezent la nivel european, dar măsura a fost greşit implementată.

„Eu nu cred neaparat că a fost greşită această viziune, chiar dacă a fost a domnului Băsescu. Eu consider că a fost greşit implementată, pentru că să ştiţi că dacă s-a furat separat, şi la CFR Marfă, şi la CFR Călători, şi la CFR Infrastructură, nu înseamnă că dacă erau în comun nu se fura tot atât sau mai mult. Dacă a fost management prost la aceste companii, nu înseamnă că dacă erau împreună era management bun. Noi discutăm aici de performanţă. Performanţa se poate realiza cu oameni care trebuie să aibă cel puţin două calităţi. Să fie competenţi şi să fie corecţi”, a afirmat ministrul.