Fenomene extreme vineri şi sâmbătă – Cod portocaliu de furtuni şi ploi în Bucureşti şi 16 judeţe din România. Harta

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, noi avertizări Cod portocaliu şi galben de precipitaţii însemnate cantitativ şi intensificări ale vântului, valabile în jumătate din ţară până sâmbătă la prânz, precum şi o informare de vreme instabilă pentru cea mai mare parte a teritorului.
AGERPRES - vin, 28 mart. 2025, 11:11
Fenomene extreme vineri şi sâmbătă - Cod portocaliu de furtuni şi ploi în Bucureşti şi 16 judeţe din România. Harta

Potrivit sursei citate, primul Cod portocaliu va fi în vigoare în intervalul 28 martie, ora 10:00 – 29 martie, ora 12:00, în judeţele Mehedinţi, Gorj şi Vâlcea şi în zona de munte a judeţelor Caraş-Severin, Hunedoara, Alba, Sibiu, Braşov şi Argeş. În aceste zone va ploua abundent, iar prin acumulare cantităţile de apă vor fi de 50 – 70 l/mp şi local, în special în nordul Olteniei, de peste 80 – 100 l/mp. La altitudini de peste 2.000 de metri vor fi precipitaţii predominant sub formă de ninsoare, se va depune strat consistent de zăpadă şi va fi viscol puternic, cu rafale de 90 – 120 km/h.

A doua avertizare Cod portocaliu, de data aceasta de intensificări puternice ale vântului, va fi valabilă pe parcursul zilei de vineri, până la ora 20:00 în judeţele Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Ilfov, Bucureşti, precum şi în zona joasă a judeţelor Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa şi Prahova, unde temporar vântul va avea intensificări cu viteze de 70 – 90 km/h.

Prognoza de specialitate relevă faptul că, în perioada 28 martie, ora 10:00 – 29 martie, ora 12:00, va fi Cod galben de ploi însemnate cantitativ în judeţe din sudul Banatului şi al Olteniei, nord-vestul Munteniei, sud-vestul Transilvaniei, precum şi în Carpaţii Occidentali şi de Curbură. Cantităţile de apă vor fi de 25 – 40 l/mp, pe arii restrânse de peste 50 l/mp.

De asemenea, de vineri dimineaţa până sâmbătă, la ora 6:00, un alt Cod galben de intensificări ale vântului va viza zone din sudul Banatului şi al Transilvaniei, Oltenia, Muntenia şi Dobrogea, unde vor fi perioade în care vântul va avea intensificări cu viteze de 50 – 70 km/h. În Carpaţii Meridionali, precum şi în sudul Carpaţilor Occidentali şi Orientali, rafalele rafalele vor depăşi 70 – 90 km/h.

Conform meteorologilor, în intervalul 28 martie, ora 10:00 – 29 martie, ora 23:00, va fi valabilă o informare cantităţi de apă însemnate şi intensificări ale vântului în toate regiunile. Astfel, ploile vor avea îndeosebi caracter de aversă şi, mai ales prin acumulare, cantităţile de apă vor fi de 15 – 25 l/mp, iar pe arii restrânse, cu precădere în zonele de deal şi de munte, de peste 50 – 80 l/mp.

Temporar, vântul se va intensifica în jumătatea de sud a teritoriului şi local în vest, nord-vest şi centru, în general cu viteze de 40 – 60 km/h. La munte vor fi rafale de 60 – 80 de km/h, iar în zona înaltă vor fi precipitaţii mixte.

Te-ar mai putea interesa și
Dumitru Costin (BNS) acuză statul de comportament golănesc și spune că ultima discuție de la Palatul Victoria cu vicepremierul Anastasiu a fost o reuniune de brainstorming (Video)
Dumitru Costin (BNS) acuză statul de comportament golănesc și spune că ultima discuție de la Palatul Victoria cu vicepremierul ...
Preşedintele Blocului Naţional Sindical (BNS), Dumitru Costin, acuză statul de comportament "golănesc", subliniind că acesta trebuie să devină "un partener" în economie, relatează Agerpres....
Program special pentru antreprenorii „invizibili”. Ce beneficii primesc micii întreprinzători
Program special pentru antreprenorii „invizibili”. Ce beneficii primesc micii întreprinzători
Provident Financial România, prin inițiativa „Invizibilii”, anunță că lansează ASCENDENT, un nou program dedicat ...
ANAR: Rezervele de apă sunt suficiente pentru asigurarea necesarului populației și a principalilor utilizatori economici
ANAR: Rezervele de apă sunt suficiente pentru asigurarea necesarului populației și a principalilor utilizatori economici
Rezervele de apă sunt suficiente pentru asigurarea necesarului de apă brută pentru populaţie şi principalii utilizatori ...
Plan de reducere a cheltuielilor în 2025 la CFR Călători de 130 de milioane de lei. Scad salariile directorului general și directorului fincanicr, se suspendă curse neprofitabile
Plan de reducere a cheltuielilor în 2025 la CFR Călători de 130 de milioane de lei. Scad salariile directorului general ...
SNTFC CFR Călători S.A. a anunțat astăzi că a întocmit planul de redresare, în conformitate cu Ordonanta 156/2024 ...