Fenomenul migraţiei erodează fundaţia Europei unite. Petrolul ieftin şi criza din industria minieră prevestesc un dezastru

În regiuni din Africa, Orientul Mijlociu sau Asia Centrală, peste un miliard de oameni depind zilnic, pentru subzistenţă, de sonde de petrol şi gaze sau de extracţia de minereuri.

„Uitaţi-vă câte ţări din Africa, spre exemplu, depind de veniturile din exportul de petrol. Acum, imaginaţi-vă cum un miliard de oameni încep să migreze spre nord”, spune Klaus Schwab într-un interviu acordat Bloomberg în ajunul întâlnirii anuale World Economic Forum de la Davos, Eveţia, unde elitele lumii s-au adunat să dezbată, să petreacă şi să se cunoască mai bine. Dincolo de efectele economice şi financiare vizibile imediat, Schwab crede că criza prăbuşirii preţurilor în industria resurselor naturale va declanşa colapsul social în ţări şi regiuni deja volatile, deja vulnerabile.

Situaţia din domeniul comerţului cu materii prime nu dă semne de îmbunărăţire. China a avut, în anul 2015, cea mai slabă rată de creştere economică din ultimul sfert de secol, iar FMI şi-a redus, marţi, prognoza privind creşterea economică globală. Ambele reprezintă veşti proaste pentru producătorii de petrol şi materii prime: cererea care deja evolua slab nu îşi va reveni prea curând, iar supraoferta este încă prezentă, îndeosebi pe piaţa ţiţeiului, unde Iranul a ieşit de sub papuc şi se pregăteşte să inunde piaţa cu încă jumătate de milion de barili pe zi. Perspectivă confirmată, tot marţi, şi de experţii Agenţiei Internaţionale pentru Energie, grupul de consultanţă de la Paris avertizând că cererea slabă din China şi ţările emergente şi reintrarea Iranului pe piaţă vor conduce cel mai probabil, în următoarea perioadă, la preţuri şi mai mici pentru petrol.

Citeşte şi: Criza petrolului, explicată

Între timp, criza financiară şi tensiunile generate de ameninţarea teroristă şi felul în care este percepută au erodat, în „lumea civilizată”, încrederea în persoanele şi instituţiile învestite să ia deciziile mari. Realitatea contorsionată şi distorsionată post-2001 şi post-Lehman au propulsat în Europa mişcări politice radicale, cu origini dubioase şi discurs xenofob, care exploatează nemulţumirea şi teama populaţiei.

Fenomenul migraţiei în Europa a explodat în ultimii doi ani, pe fondul războiului din Siria şi nu numai, şi a coincis, în 2015, cu atacuri teroriste sângeroase, brutale, la Paris, un atentat dejucat, cu noroc, de soldaţi americani într-un tren în Belgia – acţiuni ale simpatizanţilor grupării salafiste Stat Islamic (ISIS) – şi cu agresiunile din noaptea de Anul Nou din Köln, unde din primele informaţii majoritatea răufăcătorilor par să fie din rândul imigranţilor nord-africani, primiţi cu generozitate de Guvern. Dacă atentatele teroriste comise de jihadişti au mai fost în Europa înaintea valului de refugiaţi şi imigranţi (Madrid 2004, Londra 2005), ceea ce s-a petrecut în noaptea dintre ani în inima Germaniei pare desprins complet de realitatea ultimilor 25 de ani, în primă fază de neconceput chiar şi pentru poliţie şi autorităţile locale.

„Aşa ia sfârşit Europa?”, se întreabă jurnaliştii Reuters într-o analiză de început de an. Germania se pregăteşte să-şi închidă graniţele în faţa valului de refugiaţi. „Apoi, de ce nu, poate decid să învie marca germană”. Această ultimă perspectivă, alarmantă pentru o Europă pentru care moneda euro a devenit un reper neclintit în ultimii 15 ani, ne este prezentată nu ca un vis frumos al euroscepticilor de pretutindeni, ci ca un dezastru discutat la cel mai înalt nivel în interiorul structurilor de putere din Berlin şi Bruxelles.

Popularitatea cancelarului Angela Merkel s-a prăbuşit la cel mai redus nivel din ultimii patru ani după atacurile din Köln, aripa conservatoare a coaliţiei de guvernare punând tot mai multe întrebări dificile privind politica uşilor deschise aplicată anul trecut în ceea ce-i priveşte pe refugiaţi şi imigranţi, care au pătruns în număr de peste un milion pe teritoriul Germaniei.

Atât Angela Merkel, cât şi eurocratul Jean-Claude Junker, preşedinte al Comisie Europene, avertizează că progresele economice realizate de UE şi eurozonă, inclusiv piaţa comunitară şi moneda euro, sunt ameninţate de reflexele xenofobe ale popoarelor Europei în faţa migraţiei.

Juncker s-a arătat încrezător, la început de 2016, că anul acesta nu va aduce „începutul sfârşitului” pentru UE, măcinată de criza refugiaţilor, o Grecie aflată mereu în situaţie de faliment iminent în interiorul zonei euro şi de perpectiva ieşirii Marii Britanii din UE. După ce, în toamna anului trecut, tot Juncker vorbea de mandatul actualei Comisii drept „ultima şansă” pentru Europa unită.

Luptând pentru supravieţuirea politică, Merkel a descris Europa drept „vulnerabilă” şi a explicat că soarta euro este „legată direct” de găsirea unei soluţii europene pentru criza migraţiei.

Unele voci spun că discursurile Angelei Merkel şi ale lui Juncker reprezintă doar o strategie de negociere cu partenerii din UE, menită să le amintească cât de mult ar avea de pierdut în eventualitatea prăbuşirii proiectului european. Pe de o parte, există percepţia că grecii şi italienii nu fac eforturi prea mari să limiteze afluxul de imigranţi la frontiera mediteraneană. Pe de altă parte, există şi o nemulţumire în rândul elitelor germane că statele est-europene au manifestat cea mai vehementă ostilitate faţă de pretenţia Berlinului şi Bruxellesului de a prelua o parte din refugiaţi, fără să ţină cont de banii primiţi de la UE sau de locurile de muncă create aici de industria germană. Berlinul şi Bruxellesul nu se bucură de sprijin nici de la Paris sau Londra – francezii sunt ocupaţi cu securitatea internă şi cu spectrul ascensiunii partidului xenofob anti-imigraţie Frontul Naţional, în timp ce englezii se concentrează în aceste vremuri pe controversatul referendum privind apartenenţa la UE.

În orice caz, oficialii germani şi europeni avertizează că ar putea urma o primăvară de foc, cu o Germanie izolată în absenţa fie a unei scăderi abrupte a afluxului de imigranţi, fie a unei schimbări de atitudine din partea celorlalte state UE. Practic, problema migraţiei trebuie să fie acceptată şi tratată ca o problemă europeană, nu una germană, pare să fie mesajul.

Apropiaţii Angelei Merkel încearcă să prevină o revoltă în interiorul coaliţiei de guvernare. Există voci care cer măsuri unilaterale, precum construirea de garduri la frontiere, propunere imposibil de tolerat pentru Merkel, crescută în RDG.

„Dacă începem să construim garduri, s-a terminat cu Europa. Trebuie să avem răbdare”, a comentat pentru Reuters un politician german din tabăra conservatorilor.

Atât Merkel, cât şi Juncker au descris, explicit, introducerea de controale la frontierele din zona Schengen drept prăbuşirea pieţei unice şi a monedei euro, cu efecte devastatoare pentru economie şi şomaj.

„Fără Schengen, euro nu mai are niciun rost”, a comentat Juncker la sfârşitul săptămânii trecute.

„Nu ne putem preface că putem avea o monedă comună fără să putem trece frontierele relativ lesne”, a spus şi Merkel, prezentă săptămâna trecută la un eveniment de business.

Situaţia este descrisă mai explicit off the record. Surse Reuters din guvernul german vorbesc despre termene limită.

„Mai avem până în martie, poate până în vară, să găsim o soluţie europeană. Dacă nu, Schengen se duce pe copcă”. „Există un risc mare ca Germania să se închidă. De acolo, dispare Schengen. Există riscul ca summit-ul UE din februarie să pornească o numărătoare inversă”, au comentat oficiali germani pentru Reuters.

Se face referire la summit-ul UE din februarie, care devine, se pare, summit-ul ultimei şanse pentru proiectul european. Anul trecut, liderii statelor membre au reuşit să ajungă la un acord privind strategia de imigraţie, însă cu scandal, disidenţi, tensiuni ridicate şi, în final, eşecul implementării măsurilor agreate. Dintre cei 160.000 de solicitanţi de azil incluşi în planul de redistribuire în ţările UE parafat anul trecut, mai puţin de 300 au fost procesaţi şi mutaţi. Germania a primit, anul trecut, 1,1 milioane de solicitanţi de azil.