Fermieri: Anul agricol 2022/2023 stă sub semnul hazardului

„Dacă în general anii agricoli erau caracterizaţi de o cursivitate generată de predictibilitate în ceea ce priveşte volumul recoltei, nivelul stabil al costurilor logistice şi condiţiile meteorologice la nivel local, anul agricol 2022/2023 stă sub semnul hazardului, dacă nu se va ţine cont de mediul extrem de volatil. Factorii de care depinde agricultura autohtonă în perioada următoare sunt: cererea şi oferta, vremea, mediul politic şi logistica, scrie Agerpres.

În anul agricol 2022 – 2023, cererea şi oferta vor balansa negativ în dreptul ofertei. Nevoia de materie primă din zonele cu risc ridicat în asigurarea hranei va creşte din motive demografice şi, într-un context în care potenţialul de producţie internă nu se va corela cu necesarul de consum, efectele inflaţiei se vor resimţi accentuat. Tendinţa inflaţionistă a costurilor de înfiinţare a unei culturi rămâne de actualitate, ceea ce înseamnă că volatilitatea guvernează şi acest capitol din planul de afacere al unei exploataţii”, a declarat pentru AGERPRES preşedintele AFR.

În opinia sa, costul tot mai ridicat al îngrăşămintelor va face ca preţurile alimentelor să continue să crească în forţă şi în 2023. Uniunea Europeană produce mai multe produse agricole decât consumă, însă acest lucru nu a izolat regiunea de impactul scumpirii alimentelor la nivel mondial.

Preţurile alimentelor din zona euro au urcat cu 7,5% în acest an, un maxim istoric, iar strategii „nu mai dispun de luxul” de a nu lua în considerare inflaţia alimentară, din moment ce „preţurile alimentelor sunt atât de vizibile şi influenţează foarte mult psihologia oamenilor”, susţine Botănoiu. „În timp ce investiţiile în sisteme de irigaţii şi implementarea unei strategii coerente la nivel naţional se lasă aşteptate, consumatorul de rând plăteşte preţul. Mai exact, preţurile la alimente continuă să crească dincolo de un nivel considerat deja foarte ridicat”, a subliniat şeful AFR.

Totodată, Botănoiu menţionează că situaţia este foarte delicată inclusiv la nivelul zonei euro, unde Eurostat estimează că inflaţia anuală va fi în creştere, iar un avans al preţurilor la nivelul zonei euro va duce, „aproape sigur”, la creşterea lor şi în alte ţări europene, printre care şi România. În paralel, deficitul comercial creşte, pe fondul unor importuri tot mai mari, însă 2023 poate fi „anul în care vom începe să facem paşi decisivi în direcţia bună odată cu implementarea noului Plan National Strategic”.

„Nu ştiu cum vom răspunde, la nivel naţional şi nu numai, la propunerile Comisiei Europene legate de: reducerea consumului de pesticide, relaţia cu marea distribuţie (lanţurile de mari magazine), emisiile industriale şi renaturarea zonelor agricole de interes ecologic. O legislaţie complicată care loveşte din ce în ce mai mult în fermierul român care se descurcă din ce în ce mai greu”, a punctat el.

Analizând anul agricol 2021/2022, preşedintele Asociaţiei Fermierilor din România a subliniat că sectorul a fost perturbat serios de explozia preţurilor la îngrăşăminte, cauzată de criza europeană a energiei, toate aceste costuri reflectându-se asupra întregului lanţ alimentar şi, într-un final, şi în coşul zilnic al consumatorului, care decontează deja numeroase scumpiri ale alimentelor.

Agricultura a fost puternic afectată de creşterea preţului îngrăşămintelor pe bază de azot, care s-a majorat de la 900 lei/tonă în 2020 la peste 4.000 lei/tonă în 2021, iar la toate acestea se adaugă şi o creştere a preţului la gazele naturale cu 40%, a energiei electrice cu 19% şi a motorinei cu 21%. „De acest scenariu nu au fost evitaţi nici măcar fermierii cu state vechi. Există mulţi fermieri care au decis ca, în acest context al scumpirilor necontrolate la îngrăşăminte, să reducă cantitatea pe care o utilizau. Însă aceasta nu este deloc o soluţie, mai ales dacă-ţi doreşti o evoluţie ascendentă şi constantă a business-ului. Simpla reducere a utilizării îngrăşămintelor nu este un parametru de urmat: pământul vrea să producă, iar ca să produci, trebuie să cheltuieşti. În acest fel, cheia problemelor actuale poate fi rezumată într-o singură frază: producţie mai mare înseamnă cheltuieli mai mari”, explică Daniel Botănoiu.

În România există câteva bazine unde „legumicultura este la loc de cinste”, din păcate nu prea există posibilităţi pentru prelucrarea producţiei la faţa locului, deşi investiţia nu este împovărătoare şi s-ar recupera rapid, dar nici măcar nu există depozite pentru legume în vecinătate. „Nu suntem în stare să adunăm de multe ori cantităţile pe care le cere un magazin sau altul, pentru că asocierea este încă un concept considerat comunist. „Deşi alţii câştigă enorm de pe urma cooperaţiei, mai bine fiecare cu sărăcia lui, cu toate că şi în acest caz am dubii pentru că, puteţi verifica, indiferent de ce spun unii, zonele unde se cultivă legume nu sunt deloc sărace. Şi nici oamenii de acolo”, menţionează el.

Botănoiu afirmă că asigurarea consumului intern de alimente nu este o problemă „astăzi”, chiar dacă anul acesta au fost pierderi însemnate de producţie din cauza secetei, deoarece deficitul de marfă românească este acoperit din piaţa comună sau state terţe, însă cu costuri mult mai mari.

„Dacă nu avem marfă românească aceasta vine din piaţa comună sau state terţe însă cu costuri mult mai mari decât dacă producătorii români ar fi stimulaţi mai intens să producă şi să echilibreze astfel balanţa comercială cu produse agroalimentare care astăzi a ajuns la un deficit record al ultimilor ani”, spune reprezentantul agricultorilor.

Potrivit sursei citate, economia globală se confruntă, de doi ani încoace, cu o serie de evenimente fără precedent în istoria recentă – pandemia, care a blocat lanţurile de aprovizionare, urmată de criza materiilor prime şi a produselor energetice şi conflictul militar din Ucraina. Măsurile luate de guvernele lumii şi de organismele financiare internaţionale în toată această perioadă au fost pe măsura provocărilor, dar, aşa cum se anticipa încă de la primele valuri de stimulente financiare eliberate pentru a susţine economiile afectate de pandemie, acestea au avut şi un impact mai puţin fast – inflaţia generalizată.

„România are capacităţi de producţie care ar putea asigura, în întregime, necesarul de alimente al populaţiei. Astfel, cel mai important element al industriei alimentare este existenţa materiei prime din care sunt produse alimentele, lucru vizibil în cazul de faţă prin numărul de companii care activează în sectorul producţiei agricole (producţia vegetală şi producţia animalieră). Ţara noastră dispune de un potenţial agricol generos şi are capabilitatea să producă un volum de alimente care depăşeşte necesarul de hrană la nivel naţional. Tocmai de aceea trebuie să folosim acest avantaj pentru a asigura atât necesarul de alimente pentru populaţie, dar şi ca resursă importantă pentru o dezvoltare economică durabilă. Din punctul de vedere al suportabilităţii preţurilor aplicate la clienţii finali, Guvernul României a adoptat un cadru legislativ având drept scop plafonarea şi compensarea preţurilor finale pentru anumite categorii de consumatori finali de energie electrică şi de gaze naturale, astfel încât acestea să nu creeze dezechilibre majore între nevoia de consum şi puterea de cumpărare”, a punctat Botănoiu.

Acesta consideră că măsurile luate până acum în România pentru combaterea inflaţiei au vizat plafonarea preţurilor la electricitate şi gaze naturale, dar a fost vehiculată intens şi ideea reducerii TVA, fie doar pentru gaze şi electricitate, la 5%, fie cota generală, fie pentru alimente (scădere sau chiar eliminare).

„Scăderea TVA la alimente de la 24% la 9%, operată în 2015, s-a transmis în preţuri în proporţie de 80%, într-un moment în care toate ţările europene se confruntau cu inflaţie negativă. În prezent, cu presiuni inflaţioniste interne şi externe, este greu de presupus că reducerea TVA s-ar reflecta la fel de mult în preţuri. Aşadar, efectul reducerii TVA ar fi resimţit doar în oarecare măsură şi temporar de către consumatori, în timp ce comercianţii şi-ar putea acoperi astfel o parte din costurile suplimentare generate de scumpirea utilităţilor, dacă nu transferă reducerea de TVA în scăderea preţurilor. Totodată, o astfel de decizie ar stimula prea puţin economia locală, dat fiind că balanţa comercială a României este de multă vreme deficitară, inclusiv in cazul produselor agroalimentare”, spune şeful AFR.

Pe lângă reducerea TVA, printre măsurile fiscale de combatere a inflaţiei vehiculate în ultimele luni se mai numără scăderea accizelor la carburanţi (la care s-a renunţat pe fondul discuţiilor cu Comisia Europeană) şi reducerea contribuţiilor sociale. Dintre acestea, cea din urmă pare a avea impactul cel mai previzibil, dat fiind că efectul asupra veniturilor plătitorilor de contribuţii ar fi imediat şi măsurabil. Având în vedere că atât contribuţia la sănătate (CASS) cât şi cea la pensie (CAS) sunt în sarcina angajatului, suma exactă cu care creşte venitul net va putea fi calculată imediat ce se cunoaşte procentul cu care se reduce contribuţia, afirmă Botănoiu.

„Ca o consecinţă directă, scade presiunea pe angajatori, care pot astfel analiza înfiinţarea de noi locuri de muncă. Povara fiscală pe muncă, una dintre cele mai mari din UE, reprezintă de multă vreme un factor descurajant pentru investiţii în România. În ţara noastră, salariile sunt taxate cu aproximativ 43% din venitul brut, în timp ce în Bulgaria taxele ajung la 35%, în Croaţia şi Polonia la 39%. Măsurile pentru menţinerea şi atragerea forţei de muncă sunt cu atât mai importante în această perioadă în care populaţia aptă de muncă scade constant, iar necesarul este în creştere accelerată, dacă ne raportăm doar la implementarea proiectelor cu fonduri europene, în special cele prevăzute în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă. În acelaşi timp, este adevărat că şi reducerea taxelor pe muncă ar avea impact asupra bugetului dar, în acest caz, există perspectiva recuperării sumelor din creşterea numărului de locuri de muncă (contribuţii sociale şi impozit pe venit, taxe pe profit din dezvoltarea afacerilor, taxe pe consum din creşterea producţiei interne etc.)”, explică preşedintele asociaţiei agricole.

Pe de altă parte, şeful ARF susţine că la nivel macro avem nevoie de măsuri de sprijin hotărâte din partea administraţiei, pentru că vorbim despre investiţii considerabile aproape imposibil de asumat de către o entitate economică sau alta indiferent de mărime, fiind necesare demararea unor măsuri care susţin investiţiile în irigaţii ale organizaţiilor de utilizatori de apă. „În acelaşi sens, avem nevoie de instrumente pentru asigurarea la secetă. Trebuie să luăm în calcul soluţii precum inseminarea norilor pentru ploaie pentru zonele cu deficit de precipitaţii”, a mai transmis preşedintele Asociaţiei Fermierilor din România (AFR), Daniel Botănoiu.