Fermierii au primit în ultima săptămână 33 milioane de euro din PNDR

19 04. 2022
bani90

Fermierii, procesatorii, antreprenorii și autoritățile locale care implementează proiecte finanțate prin PNDR, au încasat de la AFIR aproximativ 30 milioane de euro (29.870.647 euro), sumă provenită atât din FEADR – Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală, cât și din EURI – Instrumentul de Redresare al Uniunii Europene (pentru submăsurile forfetare 6.1Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri, 6.2 Sprijin pentru înființarea de activități neagricole în zone rurale și 6.3 Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici).

De asemenea, AFIR a transferat fonduri de aproximativ 3,5 milioane de euro pentru efectuarea plăților compensatorii către fermierii care au accesat măsurile privind agromediu și climă, agricultură ecologică, silvomediu și constrângeri naturale, implementate de către Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA).

Fondurile publice nerambursabile, gestionate de AFIR, sunt plătite ca urmare a cererilor de plată depuse de către beneficiarii Programului Național de Dezvoltare Rurală, în conformitate cu contractele de finanțare încheiate, după ce au fost verificate și autorizate la plată de către experții AFIR.