Fermierii care arendează terenurile vor primi subvenţii cu 20% mai mari, din 2014

Economica.net
20 05. 2013
wheat_fields_670x449_24842800

„Avem acum un anumit număr de ferme mici, care au două, trei, patru sau cinci hectare. Proprietarii terenurilor respective beneficiază de subvenţia la hectar. Începând cu 2014, pentru aceste ferme mici se va calcula o plată fixă”, a spus Cioloş.

Astfel, potrivit schemei propuse de Cioloş, toate fermele mici, cu suprafeţe între 1,5 şi 5 hectare, ar putea primi, spre exemplu, 700 de euro pe fermă în fiecare an.

Dacă dintre proprietarii de ferme mici sunt persoane în vârstă care locuiesc la ţară sau persoane care locuiesc la oraş, dar au teren în mediul rural, şi luau subvenţii fără să lucreze terenul, din 2014 persoana respectivă va fi stimulată să cedeze sau să arendeze terenul unui agricultor care chiar îl lucrează.

„Ca să incităm să nu ţină terenul respectiv pentru că primea acea subvenţie de 700 de euro sau de 500 de euro pe fermă, va putea primi aceeaşi sumă plus încă 20% în fiecare an, cu condiţia să cedeze acel teren unui fermier activ”, a afirmat comisarul european.

Măsura va fi finanţată prin Programul European de Dezvoltare Rurală, din fonduri europene.