Fermierii cer rediscutarea Legii vânzării terenurilor agricole
‘Deocamdată noi respectăm nişte etape. Săptămâna trecută am trimis o adresă către Ministerul Agriculturii în care i-am rugat să înceapă rediscutarea Legii 17 şi, ca să vedeţi, cred că s-a luat şi Phil Hogan (comisarul european pe agricultură n.r.) după mine, pentru că a declarat la vreo două zile că vânzarea terenurilor agricole este o problemă a României şi nu a comunităţii europene. Şi eu ştiam lucrul acesta pentru că m-am mai dus o dată la Bruxelles cu jalba în proţap să spun de ce România este obligată să vândă pământ străinilor. Şi ca să nu zic că am fost dat afară, mi s-a răspuns aşa: problema vânzării terenurilor către străini este o problemă naţională şi nu comunitară. Sub umbrela regulamentului european, practic este o scuză a neputinţei celor care ne conduc, a celor care merg cu capul plecat, ce fac lustrul la pantofi când se duc la Bruxelles’, a spus Laurenţiu Baciu.
Şeful LAPAR a precizat că în ultima perioadă s-a intensificat vânzarea de terenuri către străini, scrie Agerpres
‘S-a ajuns acum să nu se mai cumpere teren cu hectarul, se cumpără cu ferma. E un american pe la Botoşani care a cumpărat 10.000 de hectare într-o săptămână. Ar trebui să fie interzis, indiferent că e persoană fizică sau juridică’, a adăugat Laurenţiu Baciu.
În 11 februarie, compania Southern Harvest, o subsidiară a fondului american de investiţii american Anholt Services, a anunţat că a mai achiziţionat 2.700 de hectare de teren agricol în România în urma a două tranzacţii separate, potrivit informaţiilor publicate pe PRNewswire.
Graţie acestor achiziţii, suprafaţa de teren deţinută de Southern Harvest în România a crescut cu 45%. Compania precizează că o suprafaţă importantă a noilor terenuri este cultivată în sistem organic şi intenţionează să continue să cultive terenul în aceeaşi modalitate.
În luna aprilie 2014, la câteva luni după ce Romania a liberalizat vânzarea terenurilor agricole către persoane private străine, Southern Harvest a achiziţionat o suprafaţă de aproximativ 6.000 de hectare de teren arabil în România, ca urmare a două tranzacţii separate. Potrivit informaţiilor apărute atunci în presă, era vorba de două ferme din judeţul Botoşani.
România a liberalizat piaţa funciară la 1 ianuarie 2014, conform obligaţiilor incluse în Tratatul de Aderare la Uniunea Europeană, ceea ce permite persoanelor fizice din UE să cumpere terenuri agricole în ţară, demers care a modificat regimul existent până la finele lui 2013, când doar persoanele juridice aveau dreptul să cumpere terenuri agricole.
Într-un clasament al cumpărătorilor de teren agricol în România, pe primele locuri se află Italia, urmată de Germania şi de ţările arabe. Cele mai active trei zone ale ţării, în funcţie de numărul de dosare înregistrate cu oferte de vânzare a terenurilor agricole situate în extravilan, sunt Timiş, Vaslui şi Arad.
În prezent, în România, preţul unui hectar de teren agricol pleacă de la 2.000 de euro şi poate ajunge până la 18.000 de euro, însă în ţările UE depăşeşte şi 30.000 de euro.
România are 13,298 milioane de hectare teren agricol, din care aproape 9 milioane hectare este suprafaţă arabilă.