Asociaţia Forţa Fermierilor cere suplimentarea cu un miliard de lei a bugetului Agriculturii, pentru despăgubiri de secetă

Economica.net
09 02. 2021
seceta_44493200_46677500

„Asociaţia Forţa Fermierilor, cea mai nouă organizaţie din mediul asociativ agricol, solicită suplimentarea bugetului Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) cu un miliard de lei pentru acordarea despăgubirilor de secetă pentru culturile de primăvară aferente anului 2020. În această perioadă, în care proiectului Legii Bugetului de Stat va intra în dezbatere publică, decidenţii politici trebuie să înţeleagă că sectorul agroalimentar este una dintre puţinele ramuri economice care vor putea asigura o creştere a PIB în 2021. Fermierii României fac un apel către premierul Florin Cîţu pentru acordarea acestor despăgubiri de secetă, din bani publici, pentru că, la această oră, nu există un sistem de asigurări funcţional care să acopere aceste riscuri. Prin urmare, Asociaţia Forţa Fermierilor consideră că acest sprijin de la buget este, de fapt, o investiţie şi nu o „pomană”, nu vorbim de un ajutor social”, se precizează într-un comunicat al Asociaţiei remis marţi AGERPRES.

Vlad Macovei, preşedintele organizaţiei, a explicat, în context, că investiţia guvernamentală de un miliard de lei va genera, în doar câteva luni, aproximativ 4-5 miliarde de lei în producţie agricolă suplimentară, adică în jur de un miliard de euro.

„Dacă Guvernul va investi un miliard de lei în fermele din România care au fost afectate de secetă, banii respectivi se vor duce imediat în economia reală. Fermierii vor putea să îşi susţină cheltuielile pentru asigurarea producţiei agricole în 2021, mai ales că se anunţă un an bun din punct de vedere agrometeorologic. Din analiza internă a noastră la nivel de asociaţie, investiţia guvernamentală de un miliard de lei va genera, în doar câteva luni, aproximativ 4-5 miliarde de lei în producţie agricolă suplimentară, adică în jur de un miliard de euro. Dacă luăm în calcul şi efectul pe orizontală, cu siguranţă valoarea despăgubirilor acordate vor fi recuperate, prin taxe şi impozite, până la finalul acestui an. În plus, exporturile generate din plusul de producţie vor putea susţine balanţa comercială a României şi cursul de schimb leu-euro”, a declarat Vlad Macovei, preşedintele Asociaţiei Forţa Fermierilor.

Asociaţia Forţa Fermierilor este o organizaţie profesională recunoscută legal, înfiinţată în luna octombrie 2020, care militează pentru drepturile şi interesele legitime ale sectorului agroalimentar din România.

Potrivit comunicatului citat, Asociaţia îşi propune să obţină o voce unitară a fermierilor din România, indiferent de domeniul de activitate şi de mărimea fermei. Membrii Asociaţiei Forţa Fermierilor sunt fermieri activi, dinamici, de toate vârstele, din toate regiunile ţării, atât din sectorul vegetal cât şi zootehnic. Obiectivele pe termen scurt ale Asociaţiei Forţa Fermierilor în dialogul cu autorităţile publice centrale sunt: acordarea despăgubirilor de secetă şi transparentizarea consultărilor MADR cu mediul asociativ prin transmiterea în direct, integral, a tuturor discuţiilor, pe pagina de Facebook a MADR.