Fermierii din sectorul laptelui pot depune cerere pentru a primi ajutor financiar excepţional
Cererile pot fi înregistrate la centrele judeţene ale Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) până la data de 8 aprilie 2016.
Pentru a beneficia de ajutorul financiar producătorii de lapte de vacă trebuie să îndeplinescă cumulative următoarele condiţii: Sunt înscrişi în sistemul cotelor de lapte la APIA, prin Compartimentul de administrare a cotelor de lapte, ca producători cu cote de livrări pentru anul de cotă 2014-2015, şi deţin cotă de livrări la data de 31 martie 2015; sunt în activitate, au încheiat un contract pe o perioadă de minimum 6 luni, valabil la data depunerii solicitării, cu un prim – cumpărător, şi deţin cel puţin un document fiscal care să ateste livrarea laptelui, aferent contractului; producţia de lapte livrată pe beneficiar este de minimum 5 tone lapte în anul de cotă 2014-2015.
Suma cuvenită fiecărui producător, în cazul ajutorului financiar, se calculează de către APIA conform cantităţii de lapte livrată în anul de cotă 2014-2015, astfel: 240 euro/beneficiar pentru producătorul care a livrat o cantitate de lapte cuprinsă între 5 tone inclusiv şi 20 tone inclusiv; 12 euro/tonă pentru producătorul care a livrat o cantitate de lapte mai mare de 20 tone şi până la 200 tone inclusiv; 2900 euro/beneficiar pentru producătorul care a livrat o cantitate de lapte mai mare de 200 tone.