Fermierii pot depune cererile unice de plată începând cu 1 martie 2016

Economica.net
23 02. 2016
agricultura_25540900_80626300_03214600_60432700_24812100

În acest sens, MADR precizează că, pe 22 februarie 2016, ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, a semnat Ordinul pentru modificarea şi completarea Ordinului MADR nr. 619/2015, care, pe lângă modificările şi completările aduse, prevede o serie de măsuri de simplificare rezultate în urma consultărilor cu reprezentanţii producătorilor agricoli. Acest ordin se va publica în cel mai scurt timp în Monitorul Oficial al României.

‘De asemenea, în cursul acestei săptămâni, va fi publicat Ordinul nr. 620 care va conţine formularul cererii unice de plată. Astfel, fermierii vor putea, începând cu 1 martie 2016, să depună cererile unice de plată conform perioadei prevăzute în actele normative în vigoare, respectiv 1 martie – 15 mai (fără penalităţi)’, afirmă MADR.

Prin ordinul menţionat, se simplifică documentele prin care fermierii fac dovada utilizării terenului. Astfel, se solicită doar adeverinţa emisă de primărie conform înscrisurilor din registrul agricol, aferente anului curent de cerere şi, după caz, contractele de închiriere /concesiune/ arendă încheiate între fermier şi UAT/ADS. Nu se mai solicită: copia de pe filele din Registrul Agricol referitoare la Cap II b, Cap III şi Cap XV a; copie a titlului de proprietate şi, în lipsa acestuia, declaraţia pe propria răspundere a fermierului privind motivul lipsei acestui document; tabelul centralizator cu contracte (de arendare, închiriere, comodat, asociere în participaţiune), odată cu abrogarea anexei 11 ‘Tabel centralizator al documentelor doveditoare ale utilizării terenului şi pentru identificarea fără echivoc a parcelelor agricole utilizate’.

De asemenea, ministerul precizează că s-a eliminat Capitolul XV a din adeverinţă ‘Înregistrări privind contractele de arendare’. Ca urmare, s-a introdus menţiunea ca la suprafaţa în arendă să se înscrie suprafaţa rezultată din însumarea suprafeţelor prevăzute în contractele de arendă încheiate înaintea depunerii cererii unice de plată, care sunt valabile cel puţin până la data de 1 decembrie a anului de cerere. De asemenea, s-a introdus menţiunea ca eliberarea adeverinţei să nu fie condiţionată de plata impozitelor şi taxelor locale.

Potrivit MADR, în contextul simplificării, funcţionarul APIA verifică corespondenţa suprafeţelor utilizate înscrise în adeverinţa emisă de primărie, cu suprafeţele declarate în cerea unică de plată. Astfel, în urma abrogării anexei 11, a fost uşurată şi sarcina administrativă a APIA, întrucât nu se mai verifică corespondenţa dintre suprafaţa din anexa 11 cu suprafeţele din adeverinţă.

Totodată, prin acest ordin, s-a precizat că sunt neeligibile doar suprafeţele declarate în cererile unice de plată pentru care nu se depun documentele care fac dovada utilizării terenului până la data limită de depunere a cererilor unice de plată, şi nu întreaga cerere, deoarece în cererea unică de plată sunt incluse, după caz şi animalele.

Întrucât digitizarea parcelelor agricole cu suprafeţe sub 0,1 ha este foarte laborioasă, în sensul prevederilor art. 72 alin. (2) din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013, li se dă posibilitatea fermierilor care deţin parcele agricole cu o suprafaţă de până la 0,1 ha nesolicitate la plată să nu le declare, cu condiţia ca respectivele parcele să nu depăşească un hectar.

Odată cu intrarea în vigoare a Regulamentului (UE) nr. 2333/2015, cererile unice de plată se supun controalelor încrucişate preliminare. Deşi este o măsură în plus pentru APIA, reprezintă o facilitate pentru fermieri. Astfel, ca urmare a celor constatate de APIA, fermierii au dreptul să modifice cererea unică de plată, fără penalizări, ducând astfel la creşterea calităţii cererilor depuse şi la posibilitatea corectării unor erori din cererile unice.

La depunerea cererii unice de plată, fermierul localizează parcela agricolă prin identificarea corectă a amplasamentului şi a conturului parcelei agricole în blocul fizic, pentru care se solicită plăţi. APIA pune la dispoziţia solicitanţilor, pentru completarea corectă a cererilor unice de plată, suprafaţa eligibilă şi categoria de folosinţă a blocurilor fizice, precum şi datele şi materialele grafice referitoare la parcelele declarate şi/sau controlate pe teren în anul de cerere anterior.

În cazul sprijinului cuplat la cultura de cânepă pentru ulei şi fibră, pentru a beneficia de sprijin cuplat, se elimină obligativitatea încheierii de contracte cu unităţi de procesare autorizate, deoarece legislaţia UE în domeniu, respectiv Regulamentul UE nr. 1308/2013, nu prevede nici un regim de sprijin pentru procesarea cânepii şi, în consecinţă, nu include nici prevederi privind autorizarea procesatorilor de cânepă.

De asemenea, în cazul ajutorului naţional tranzitoriu în zootehnie (ANTZ), la schema decuplată de producţie la specia bovine în sectorul lapte, a fost eliminată condiţia înregistrării beneficiarilor în sistemul de administrare a cotelor de lapte la data solicitării ajutorului, având în vedere excluderea cotelor de lapte în noua politică agricolă comună.

MADR precizează că Registrul individual al exploataţiei (RIA) este un document obligatoriu conform legislaţiei sanitare veterinare, dar condiţia deţinerii s-a eliminat din Ordinul nr. 619/2015 cu modificările şi completările ulterioare, având în vedere că Regulamentul (UE) nr. 1.307/2013 şi OUG nr. 3/2015, prevăd ca ANTZ să se acorde în aceleaşi condiţii cu cele în care s-au acordat Plăţile Naţionale Directe Complementare din anul 2013. De asemenea, s-a avut în vedere că deţinerea RIA nu poate fi verificată prin control administrativ.

Procedura de completare a cererii unice de plată a fost simplificată pentru solicitanţii care au obţinut dreptul la primă în anii anteriori, în cazul schemei decuplată de producţie la specia bovine în sectorul carne, în sensul că nu se mai prezintă detaliat pe coduri unice de identificare efectivul de animale purtătoare de primă.

A fost eliminată din adeverinţa emisă de medicul veterinar de liberă practică împuternicit menţiunea ‘acţiunile prevăzute sunt efectuate la zi’, având în vedere, atât termenul de depunere a cererii unice de plată, cât şi faptul că aceste acţiuni se desfăşoară pe tot parcursul anului.

Conform MADR, se înscriu în Registrul Genealogic al Rasei, vacile de carne şi/sau vacile metise cu rase de carne şi/sau taurii de reproducţie din rase de carne, iar tineretul mascul şi/sau femel nu este obligatoriu să fie înscris în Registrul genealogic al rasei, întrucât acesta este destinat sacrificării în abatoare autorizate.

S-a eliminat adeverinţa prin care se recunoaşte statutul de crescător de bovine/ovine/caprine al solicitantului, eliberată de către o organizaţie/asociaţie a crescătorilor de bovine/ovine/caprine, în cazul ANTZ, schemele decuplate de producţie, specia bovine, în sectoarele lapte şi carne, precum şi schema cuplată de producţie, speciile ovine/caprine. Se consideră că dacă solicitantul este înregistrat cu animale în baza naţională de date – Registrul Naţional al Exploataţiilor – şi îndeplineşte condiţiile de eligibilitate corespunzătoare schemei accesate, acesta este crescător de animale.

De asemenea, s-au eliminat condiţiile care trebuiau îndeplinite de organizaţiile/asociaţiile care eliberau adeverinţa prin care se recunoştea statutul de crescător de bovine/ovine/caprine al solicitantului, ca urmare a eliminării acestei adeverinţe.

Ministerul menţionează că se introduc noi prevederi prin care se reglementează modul de desfiinţare a culturilor secundare, încorporarea în sol fiind înlocuită cu distrugerea mecanică, termen mai larg, ceea ce permite executarea şi a altor lucrări în afara celor ce presupun mobilizarea solului.

Distrugerea mecanică (termen prevăzut la punctul 56 din preambulul Regulamentului Delegat – UE – nr. 639/2014) se poate face până la data limită de 31 martie. Pentru situaţiile în care condiţiile meteorologice nu permit desfiinţarea culturii până la data 31 martie, s-a prelungit acest termen până la data de 30 aprilie, cu condiţia notificării prealabile a Centrului local/Centrului judeţean al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură.

MADR a mai spus că, în vederea flexibilizării condiţiilor de accesare a plăţii pentru înverzire, se dă posibilitatea fermierilor să modifice utilizarea parcelelor agricole în ceea ce priveşte zonele acoperite de strat vegetal prin schimbarea amplasamentului parcelei agricole sau schimbarea amestecului de specii de culturi pentru strat vegetal, fără să modifice procentul zonelor acoperite de strat vegetal declarat, cu obligativitatea notificării APIA până la data de 15 octombrie.