Fermierii pot lua fonduri europene nerambursabile de 25 milioane euro pentru investiţii în irigaţii

Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) pune la dispoziţia fermierilor, în perioada 3-28 septembrie, fonduri europene nerambursabile pentru finanţarea proiectelor de irigaţii şi lucrări de îmbunătăţiri funciare, a anunţat marţi instituţia.
Economica.net - mar, 14 aug. 2012, 11:51
Fermierii pot lua fonduri europene nerambursabile de 25 milioane euro pentru investiţii în irigaţii

Fondurile, în valoare totală de 25,5 milioane euro, sunt alocate prin măsura 125 – „Irigaţii şi alte lucrări de îmbunătăţiri funciare” – şi pot fi solicitate pentru investiţii în modernizarea sau retehnologizarea sistemelor de irigaţii, inclusiv pentru staţii de pompare sau de contorizare, precum şi pentru lucrări de îmbunătăţiri funciare.

Aceste tipuri de investiţii pot primi până la un milion euro, sumă care acoperă 100% din totalul cheltuielilor eligibile pentru investiţiile de utilitate publică ce deservesc întreaga comunitate.

Pentru investiţiile publice care deservesc doar o parte din comunitate, sprijinul financiar nerambursabil este de 75% din totalul cheltuielilor eligibile. În acest caz, ajutorul public acordat nu va putea depăşi 750.000 euro pentru un proiect.

Plafonul minim acceptat pentru un proiect este de 5.000 de euro.
Beneficiarii sunt organizaţiile şi federaţiile de utilitate publică ale proprietarilor sau deţinătorilor de terenuri agricole, constituite în conformitate cu legislaţia în vigoare.

Te-ar mai putea interesa și
Nazare anunță că la ședința de Guvern de astăzi a fost avizat primul pachet de măsuri fiscale, care va ajunge în Parlament pentru asumarea răspunderii
Nazare anunță că la ședința de Guvern de astăzi a fost avizat primul pachet de măsuri fiscale, care va ajunge în ...
Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, a anunţat că la şedinţa de Guvern de vineri a fost dezbătut şi avizat primul pachet de măsuri fiscale care va fi depus rapid în Parlament pentru......
Comisia Europeană acordă granturi în valoare totală de peste 852 de milioane de euro pentru construirea unor fabrici de producție a celulelor de baterii pentru mașini electrice
Comisia Europeană acordă granturi în valoare totală de peste 852 de milioane de euro pentru construirea unor fabrici ...
Comisia Europeană a anunţat, vineri, că şase proiecte inovatoare de fabricare a celulelor de baterii pentru vehicule ...
Bolojan pune tunurile pe patronii firmelor cu datorii: Este anormal să ai la o adresă zeci de sedii de companii fictive care au miliarde de lei restanțe la TVA și să faci controale de formă
Bolojan pune tunurile pe patronii firmelor cu datorii: Este anormal să ai la o adresă zeci de sedii de companii fictive ...
Ilie Bolojan a declarat într-un interviu pentru Știrile ProTV că se vor face mai multe schimbări care va permite statului ...
Extinderea Magistralei 4 de metrou, între Gara de Nord și Gara Progresul – Guvernul a adoptat indicatorii tehnico-economici
Extinderea Magistralei 4 de metrou, între Gara de Nord și Gara Progresul – Guvernul a adoptat indicatorii tehnico-economici
Guvernul a aprobat, vineri, în şedinţă, printr-o Hotărâre, indicatorii tehnico-economici aferenţi obiectivului de ...