Fermierii români ar putea primi ajutoare de stat de peste 161 de milioane de euro prin „Creditul Fermierului” – proiect

14 01. 2024
fermier
Foto: Jed Owen via Unsplash

„Bugetul schemei de ajutor de stat este de maximum 815,5 milioane lei, echivalentul în lei a aproximativ 164,1 milioane euro, şi se implementează numai în limita sumelor disponibile în soldul contului de disponibil simbol din „Fondul pentru creditare şi garantare a creditelor”, precum şi a prevederilor bugetare anuale aprobate cu această destinaţie în bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (…)”, se arată în documentul postat în transparenţă decizională.

Prin implementarea acestei scheme de ajutor de stat se estimează acordarea de ajutor de stat unui număr de maximum 3.500 de beneficiari.

Astfel, în cadrul schemei de ajutor de stat „Creditul Fermierului” se acordă beneficiarilor eligibili un ajutor de stat sub formă de grant care acoperă componenta de dobândă reprezentând partea de ROBOR la 3 luni, acordată pe o perioadă de maximum 60 luni, fără a depăşi cuantumul nominal stabilit prin acordul de finanţare, dar nu mai mult de echivalentul în lei al sumei de 280.000 de euro/beneficiar. Toate cifrele utilizate trebuie să fie brute, şi anume înainte de deducerea impozitelor sau a altor taxe.

Ajutorul se acordă cel târziu la data de 30 iunie 2024 numai întreprinderilor afectate de criză, iar cuantumul ajutorului nu trebuie stabilit pe baza preţului sau a cantităţii produselor introduse pe piaţă, se arată în nota de fundamentare.

„Plata grantului se efectuează până la data 30 iunie 2030 inclusiv fără a se depăşi cuantumurile nominale stabilite prin acordurile de finanţare. În situaţia în care pe perioada de valabilitate a creditului nivelul componentei de dobândă reprezentând ROBOR la 3 luni depăşeşte nivelul prevăzut în acordul de finanţare, beneficiarul are obligaţia de a plăti diferenţa”, se precizează în document.

Beneficiarii „Creditului Fermierului” pot fi operatorii economici, asociaţiile agricole, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi familiale, asociaţiile de fermieri, care îşi desfăşoară activitatea în domeniile agricultură, vânătoare şi servicii anexe.

Potrivit proiectului, instituţiile de credite înscrise în program acordă beneficiarilor, în conformitate cu normele proprii de creditare în vigoare, credite non-revolving pentru finanţarea capitalului de lucru, pe o perioadă maxim de 60 de luni, fără posibilitate de prelungire. Pentru aceste credite nu se percepe comision de rambursare anticipată, iar contractul de credit nu poate conţine clauze care să permită modificarea unilaterală a acestuia de către instituţia de credit.

„Rata dobânzii aferentă este rata dobânzii formată din ROBOR la 3 luni plus o marjă de maximum 1,95% pe an. Marja include şi nivelul total al comisioanelor percepute de către instituţia de credit în toate etapele creditării. Marja nu include taxele aferente operaţiunilor conexe activităţii de creditare, precum: taxe notariale, costurile legate de evaluare şi înregistrarea garanţiilor şi altele asemenea”, se menţionează în nota de fundamentare.

Rata dobânzii se suportă astfel: partea reprezentând ROBOR la 3 luni de către bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii sub forma ajutorului de stat acordat în cadrul schemei ” Creditul Fermierului”, iar marja de maximum 1,95% pe an de către beneficiarul creditului.

Instituţiile de credit sunt obligate să menţină condiţiile prevăzute mai sus pe întreaga durată de derulare a contractelor încheiate în condiţiile prezentei scheme.

Furnizorul schemei de ajutor de stat este MADR, iar atribuţiile de administrare sunt delegate, prin efectul legii, Fondului de Garantare a Creditului Rural – S.A. – IFN (FGCR).

„Ajutorul de stat sub forma grantului, suportat din resursele prevăzute la alin. (2), se virează lunar, pentru sumele aferente lunii anterioare, de către MADR în contul administratorului, FGCR, conform deciziei emise de către acesta pe baza situaţiilor centralizatoare privind dobânzile lunare datorate, transmise lunar de instituţiile de credit pe propria răspundere. Pentru implementarea Schemei între MADR şi administratorul schemei, se încheie o convenţie de lucru prin care se stabilesc termenii şi condiţiile derulării schemei, precum şi drepturile şi obligaţiile părţilor. Costurile de derulare a schemei sunt în valoare de 1% din valoarea creditelor acordat în condiţiile prezentei scheme şi se asigură de către MADR, lunar, din sumele prevăzute”, se mai arată în document.

Ajutoarele de stat acordate în baza prezentei scheme sunt compatibile cu piaţa comună, dar se vor acorda numai după obţinerea deciziei de autorizare a Comisiei Europene.