Fermierii vor primi 1.500 de lei pe hectar pentru culturile afectate de secetă – proiect
„Prin prezenta ordonanţă de urgenţă se recunoaşte manifestarea fenomenului de secetă pedologică în agricultură în anul 2022 şi se instituie o schemă de ajutor de stat, având ca obiectiv acordarea de compensaţii sub forma de grant financiar producătorilor agricoli care au înfiinţat culturi în toamna anului 2021 şi au fost afectate de seceta pedologică”, se arată în document.
Astfel, se acordă ajutor de stat beneficiarilor care au înfiinţat în toamna anului 2021 culturi de grâu, secară, triticale, orz, orzoaică, ovăz şi rapiţă, iar acestea au fost afectate de seceta pedologică în grade de afectare cuprinse între 30% şi 100% conform proceselor-verbale de constatare şi evaluare a pagubelor.
„Grantul financiar unitar este în cuantum maxim de 1.500 lei/ha aferent unui grad de afectare de 100% care este prevăzut în procesul – verbal de constatare şi evaluare a pagubelor, pentru oricare dintre culturile menţionate. Dacă gradul de afectare prevăzut în procesul – verbal de constatare şi evaluare a pagubelor, pentru oricare dintre culturile menţionate la art. 5, este cuprins în intervalul 30% până la 100%, cuantumul grantului financiar unitar care se poate acorda se diminuează procentual corespunzător şi se obţine prin înmulţirea cuantumului maxim cu procentul de afectare prevăzut în procesul – verbal”, potrivit proiectului.
Sumele reprezentând grant financiar care se pot acorda unui beneficiar se determină prin înmulţirea cuantumului maxim al grantului financiar unitar menţionat cu gradul de afectare prevăzut în procesul – verbal de constatare şi evaluare a pagubelor şi cu suprafaţa calamitată prevăzută în procesul – verbal de constatare şi evaluare a pagubelor, pentru oricare dintre culturile menţionate, iar rezultatul obţinut se împarte la o sută, se menţionează în document.
„Beneficiarii prezentei scheme sunt producătorii agricoli care au înfiinţat culturi în toamna anului 2021 şi au fost afectate de seceta pedologică în grade de afectare cuprinse între 30% şi 100% conform proceselor-verbale de constatare şi evaluare a pagubelor la culturi, respectiv: producătorii agricoli persoane fizice; producătorii agricoli persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi întreprinderi familiale, constituite potrivit prevederilor Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 182/2016, cu modificările şi completările ulterioare; producătorii agricoli persoane juridice, indiferent de statutul lor juridic sau de modul lor de organizare”, precizează proiectul de act normativ.
Beneficiarii care îndeplinesc criteriile de eligibilitate depun/transmit la Direcţiile Agricole Judeţene o cerere de solicitare a grantului financiar care cuprinde şi declaraţia pe proprie răspundere că nu se află în reorganizare, lichidare sau faliment, conform evidenţelor Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC), la data depunerii solicitării pentru ajutor.
Cererile şi documentele prevăzute se depun/transmit în termen de 15 zile lucrătoare de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.
Schema nu se cumulează cu alte ajutoare de stat sau ajutoare „de minimis” cu aceleaşi costuri eligibile identificabile.
Compensaţiile acordate ca ajutor de stat sub forma de grant financiar unitar pe hectar, pentru fiecare cultură afectată, reprezintă maximum 40% din cheltuielile eligibile, respectiv maximum 40% din cheltuielile tehnologice prevăzute în Tehnologiile cadru la culturi recolta 2021-2022, realizate de Institutul de Cercetare pentru Economia Agriculturii şi Dezvoltare Rurală (ICEADR) şi corespund cerinţelor din Orientările UE.
Potrivit proiectului MADR, schema trebuie notificată la Comisia Europeană în baza articolului 108 (3) din Tratatul de Funcţionare al Uniunii Europene, fiind considerată ajutor de stat.
Schema se aplică pe întreg teritoriul României până la data de 31 decembrie 2022.
Citește și: