Fermierii vor primi anul acesta ajutoare de stat de 228 milioane de lei pentru a-și acoperi costurile cu registrul genealogic
Ministerul Agriculturii a stabilit și propune Guvernului spre aprobare ca valoarea totală a schemei de ajutor de stat în sectorul creşterii animalelor pentru anul 2024 să fie de maximum 228.000.000 lei, credite de angajament, din care 70.680.000 lei pentru speciile taurine, bubaline, porcine şi ecvine şi 157.320.000 lei pentru speciile ovine şi caprine, respectiv 161.864.000 lei credite bugetare, din care 50.178.000 lei pentru speciile taurine, bubaline, porcine şi ecvine şi 111.686.000 lei pentru speciile ovine şi caprine.
Fondurile se asigură de la bugetul de stat, în limita prevederilor bugetare aprobate Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pentru anul 2024.
Valoarea totală a schemei de ajutor de stat pentru anul 2024 se încadrează în plafonul maxim al schemei de ajutor de stat pentru perioada 2023-2027, în sumă de 561.571.180 lei.
Amintim că, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 61/2023 s-a instituit o schemă de ajutor de stat în sectorul creşterii animalelor, pentru perioada 2023 – 2027, pentru acoperirea costurilor administrative aferente întocmirii şi menţinerii registrului genealogic, precum şi costurilor aferente testelor pentru determinarea calităţii genetice sau a randamentului genetic al şeptelului.
Ajutoarele sunt furnizate sub formă de servicii subvenţionate întreprinderilor individuale şi familiale, persoanelor fizice autorizate, persoanelor fizice care deţin atestat de producător, după caz, precum şi persoanelor juridice care îşi desfăşoară activitatea în domeniul creșterii animalelor.
Intensitatea ajutorului de stat pentru efectuarea serviciilor menționate anterior este:
a) de până la 100% din costurile administrative aferente întocmirii şi menţinerii registrelor genealogice;
b) de până la 70 % din costurile aferente testelor efectuate de terţi sau în numele unor terţi pentru determinarea calităţii genetice sau a randamentului genetic al şeptelului.
Solicitanţii ajutorului de stat sunt asociaţii sau organizaţii de crescători de animale care prestează serviciile menționate anterior şi care îndeplinesc următoarele condiţii:
- desfășoară activități în conformitate cu prevederile Regulamentului (UE) nr. 2016/1012 al Parlamentului European și al Consiliului din 8 iunie 2016 privind condiţiile zootehnice şi genealogice aplicabile ameliorării animalelor de reproducţie de rasă pură, a porcilor de reproducţie hibrizi şi a materialului germinativ provenit de la acestea, comerţului cu acestea şi introducerii lor în Uniune și sunt
recunoscuți/acreditați/autorizați de către Agenția Națională pentru Zootehnie „Prof.dr. G.K. Constantinescu” pentru activitățile desfășurate; - efectuează serviciile prevăzute în Orientările Uniunii Europene;
- realizează parametrii tehnici ai programului/programelor de ameliorare aprobate pentru care se solicită
sprijinul financiar.