Fermierii vor putea folosi și în toamnă un neonicotinoid pentru tratarea semințelor de cereale

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a autorizat utilizarea în situații de urgență, în campania de toamnă 2024,  a unui produs pe bază de substanță activă, respectiv imidacloprid, din categoria neonicotinoidelor, la tratarea semințelor de cereale păioase de toamnă.
Alina Stanciu - lun, 22 iul. 2024, 16:21
Fermierii vor putea folosi și în toamnă un neonicotinoid pentru tratarea semințelor de cereale

Măsura a fost luată întrucât România este unul dintre principalii cultivatori de cereale păioase din Uniunea Europeană (locul 4 în anul 2023), suprafața cultivată cu cereale în anul 2023 fiind de aproximativ 5 milioane de ha, grâul fiind a doua cultură ca suprafață cultivată în România, după porumb.

În campania de toamnă a anului 2024, semințele de cereale păioase de toamnă tratate vor fi folosite doar în zonele cele mai afectate de atacul dăunătorilor Zabrus tenebrioides și Agriotes spp., unde se depășește pragul economic de dăunare.

Tratamentul semințelor de cereale păioase de toamnă va fi efectuat numai de către prestatorii de servicii autorizați. Compania responsabilă de comercializarea produsului de protecție a plantelor va comercializa produsul direct sau prin distribuitori la operatorii economici prestatori de servicii autorizați înregistrați la oficiile fitosanitare județene, care fac dovada că tratamentul va fi efectuat în instalații profesionale și cu personal calificat. Inspectorii fitosanitari din cadrul oficiilor fitosanitare vor efectua controale la prestatorii de servicii autorizați. Aceștia vor ține o evidență strictă a loturilor de sămânță tratată, respectiv cantitatea de produs achiziționată, cantitatea de produs utilizată, cantitatea de sămânță rămasă neînsămânțată și distribuitorul/fermierul pentru care s-a efectuat tratamentul seminței.

De ce este nevoie de neonicotinoide

Din cauza condiţiilor geografice şi a schimbărilor climatice (ierni blânde şi primăveri cu temperaturi peste normalul perioadei), România se confruntă din ce în ce mai mult în fiecare an cu mari probleme în ceea ce priveşte atacul dăunătorilor de sol Zabrus tenebrioides și Agriotes spp., care infestează suprafeţe mari de teren arabil printre care și culturile de cereale păioase.

La nivelul Uniunii Europene, zona stepică în care întâlnim cea mai mare presiune a dăunătorilor de sol este prezentă exclusiv în România şi se suprapune cu regiunile agricole care natural au pragul economic de dăunare (PED) depăşit la dăunătorii de sol Zabrus tenebrioides şi Agriotes spp.

Or, dacă nu se aplică măsuri specifice de combatere chimică, au loc pierderi importante de producţie şi economice pentru fermierii români. Unica soluţie pentru controlul eficient al acestor dăunători a fost şi rămâne tratamentul seminţelor cu insecticide pe bază de neonicotinoide.

În acest an, la nivelul Uniunii Europene au fost acordate peste 100 de derogări, cele mai multe fiind acordate de Austria cu un număr de 23, Spania cu 17, Grecia cu 11 și Franța cu 10.

Reamintim că autorizațiile temporare reprezintă instrumente legale pe care le au la dispoziție statele membre pentru a asigura fermierilor accesul la produse de protecție a plantelor în și pentru situații unde există risc fitosanitar asupra culturilor.

Te-ar mai putea interesa și
Drum Expres Arad – Oradea: CNSC a admis parțial contestația Nurol, după ce ucrainenii de la Automagistral au fost desemnați câștigători pentru lotul 3
Drum Expres Arad – Oradea: CNSC a admis parțial contestația Nurol, după ce ucrainenii de la Automagistral au fost ...
Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) a admis în parte contestația turcilor de la Nurol la licitația pentru construcția lotului 3 al Drumului Expres Arad - Oradea. Amintim......
CFR S.A despre traficul feroviar. Pe ruta Roşiori Nord – Craiova sunt întârzieri pentru că s-a rupt o șină
CFR S.A despre traficul feroviar. Pe ruta Roşiori Nord – Craiova sunt întârzieri pentru că s-a rupt o șină
Traficul feroviar este deschis, la această oră, pe toate magistralele de cale ferată, iar circulaţia trenurilor este ...
UE vrea să introducă restricţii la importurile de alimente, după modelul Trump
UE vrea să introducă restricţii la importurile de alimente, după modelul Trump
Uniunea Europeană (UE) intenţionează să blocheze importul anumitor produse alimentare care nu respectă diferite criterii, ...
Anunț de la Premier Energy pentru clienți. Ce se întâmplă cu prețurile la energie electrică
Anunț de la Premier Energy pentru clienți. Ce se întâmplă cu prețurile la energie electrică
Premier Energy Furnizare, unul dintre marii furnizori de energie electrică pentru clienții casnici, a transmis clienților ...