Mega-festivalul Untold de la Cluj-Napoca a aprins lăcomia hotelierilor: plus 400% pentru cazare

16 06. 2015
cluj_napoca_59102100

Oraganizatorii Untold, care are loc în perioada 30 iulie – 3 august la Cluj-Napoca, se aşteaptă la circa 300.000 de participanţi pentru cele patru zile de festival. Asta înseamnă că 75.000 de participanţi trebuie să-şi găsească un loc de cazare într-un oraş în care capacitatea este de circa 7.000. Oranizatorii au pus însă la dispoziţie circa 30.000 de locuri în camping, dar se pot obţine locuri şi în cămine. 

Cei care vor să se cazeze la un hotel, au de scos acum bani frumoşi din portofel, şi asta pentru că trei nopţi de cazare la un hotel de patru stele costă 1.000 de euro! În urmă cu o săptămână, tariful pentru aceeaşi cameră de cazare a fost mai ieftin cu 100 de euro, potrivit datelor de pe site-ul de rezervări Booking.com, monitorizate de ECONOMICA.NET.

Preţ afişat pe 8 iunie 2015 

Preţ afişat pe 15 iunie 2015 

Preţ afişat pe 15 iunie pentru perioada 7-10 august 

Şi pensiunile au crescut tarifele. Spre exemplu, pentru trei nopţi la pensiunea Casa Barolo, situată la circa 14 km de Cluj-Napoca, tariful este de 3.356 de lei, adică aproape 800 de euro!

În plus, oranizatorii festivalului au pus la dispoziţia clujenilor o platformă unde îşi pot scoate la închiriat garsoniera sau apartamentul. Spre exemplu, un clujean scoate la închiriat o garsonieră la preţul de 2.400 de lei pentru toată perioada festivalului. Un alt localnic cere 2.000 de lei pentru un apartament cu trei camere, tot pentru perioada festivalului. 

Ceva mai ieftină este cazarea în căminele studenţeşti, cu un total de 250 de camere. Tariful pentru o cameră cu patru sau cinci paturi costă între 262 lei şi 327 lei/noapte. Deşi se fac rezervări în fiecare zi, încă mai sunt locuri disponibile, a declarat pentru ECONOMICA.NET reprezentantul agenţiei are se ocupă de închirierea căminelor. 

Untold Festival se va desfăşura la Cluj-Napoca, în perioada 30 iulie-2 august. Concertele susţinute de 150 de artiști vor fi distribuite pe 10 scene, în 20 de locații din oraş. Printre artiştii care vor urca pe scenă se numără Armin Van Buuren, David Guetta, ATB, Avicii, ATB, Duke Dumont şi mulţi alţii.