Fiat devine cel mai mare acţionar al ziarului Corriere della Sera

Economica.net
30 06. 2013
fiat_logo_65410000_56377600_95691000

Producătorul auto de la Torino îşi va dubla participaţia la RCS Mediagroup la 20% după încheierea majorării de capital, a anunţat Fiat într-un comunicat publicat duminică, preluat de Financial Times.

Tranzacţia va întări zvonurile că preşedintele Fiat, John Elkann, încearcă să încurajeze consolidarea sectorului media din Italia.

Elkann (37 de ani), moştenitorul familiei Agnelli, este cunoscut drept un pasionat al afacerilor în media. Fiat controlează şi La Stampa, un alt ziar de largă circulaţie în Italia.

John Elkann, nepotul lui Gianni Agnelli, este membru în boardul The Economist. De asemenea, el a intrat recent în consiliul de administraţie al News Corp., fiind prieten cu James Murdoch, directorul executiv de operaţiuni al grupului şi fiu al magnatului media Rupert Murdoch.

Unii executivi din industria media italiană anticipează că Elkann ar putea încerca o fuziune între Corriere della Sera şi La Stampa, potrivit FT.

Elkann s-a născut la New York în 1976, fiind fiul contesei Margherita Agnelli de Pahlen, fiica lui Gianni Agnelli, şi al lui Alain Elkann, jurnalist şi scriitor.