Fidelis – MFP începe o nouă emisiune de titluri de stat pentru populaţie. Care sunt dobânzile

Ministerul Finanţelor lansează luni, 6 iunie, o noua emisiune FIDELIS de titluri de stat pentru populaţie. Persoanele fizice rezidente şi nerezidente cu vârsta peste 18 ani pot subscrie, în perioada 6 - 21 iunie 2022, prin intermediul bancilor partenere BT Capital Partners&Banca Transilvania, Banca Comerciala Româna, B.R.D. - Groupe Societe Generale şi Alpha Bank, în titlurile de stat FIDELIS denominate în lei şi în euro, care sunt listate la Bursa de Valori Bucureşti.
AGERPRES - vin, 03 iun. 2022, 14:19
Fidelis - MFP începe o nouă emisiune de titluri de stat pentru populaţie. Care sunt dobânzile

Titlurile de stat în lei au scadenţe de 1 an şi 3 ani cu dobânzi anuale de 7,2% şi respectiv 7,8%, iar cele în euro au scadenţe de 1 an şi 2 ani şi dobânda anuala de 1,40%, respectiv 2,30%, scrie Agerpres.

Valoarea nominala a unui titlu de stat FIDELIS este de 100 de lei pentru emisiunea în lei şi 100 de euro pentru emisiunea în euro, iar pragul minim de subscriere este de 5.000 de lei, respectiv 1.000 de euro.

„Ministerul Finanţelor revine cu o noua emisiune în cadrul Programului FIDELIS destinata investitorilor persoane fizice. În contextul economic actual, venim în întâmpinarea investitorilor prin oferirea unor dobânzi atractive, prin instrumente de economisire sigure şi avem convingerea ca împreuna cu partenerii nostri putem asigura succesul unei noi emisiuni de titluri de stat pe piaţa de capital.” a precizat Adrian Câciu, ministrul Finanţelor.

Titlurile de stat destinate populaţiei sunt remunerate cu dobânzi anuale peste nivelul titlurilor de stat tranzacţionate pe piaţa secundara interbancara. În procesul de subscriere a titlurilor de stat FIDELIS nu se percep comisioane de catre bancile intermediare, iar veniturile obţinute, atât din dobânzi, cât şi din câştigurile de capital sunt neimpozabile.

Deţinatorii de titluri de stat TEZAUR sau FIDELIS lansate în cadrul emisiunilor anterioare ajunse la maturitate pot reinvesti disponibilitaţile neridicate la scadenţa, prin subscrierea în cadrul acestei noi emisiuni.

Informaţii privind termenii şi condiţiile financiare aferente emisiunii în cadrul Programului FIDELIS pot fi consultate pe paginile de internet ale Ministerului Finanţelor şi instituţiilor partenere( www.btcapitalpartners.ro; www.bcr.rowww.brd.ro/mfpwww.alphabank.ro; www.bvb.ro – Programul FIDELIS).

Te-ar mai putea interesa și
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect direct al taxelor introduse din 2023
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect ...
Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, din care e finanţat în mare parte sistemul asigurărilor sociale de sănătate, a încheiat primele zece luni ale acestui an cu deficit de......
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook, deţinută de compania americană Meta, a restricţionat capacitatea mass-media care operează în teritoriile ...
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a aprobat miercuri, prin hotărâre, declanşarea exproprierilor necesare construirii Podului peste Prut de la Ungheni, ...
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Centrul american pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) a anunţat miercuri că un pacient a fost spitalizat din cauza ...