Fidelis – Noi titluri de stat se listează la BVB
Oferta publică a Ministerului Finanţelor, desfăşurată în perioada 18 – 28 iunie 2024, a cuprins cinci emisiuni, două în euro şi trei în lei, dintre care una a fost dedicata donatorilor de sânge, scrie Agerpres.
„Pe 4 iulie, clopoţelul BVB va suna pentru fiecare român care a investit în titlurile de stat Fidelis şi, la fel ca şi până acum, pentru fiecare dintre noi care investeşte în viitorul său”, susţin organizatorii.
La eveniment vor participa preşedintele BVB, Radu Hanga, directorul general al Autorităţii de Supraveghere Financiară, Ovidiu Petru, secretarul de stat în Ministerul Finanţelor, Alin Andrieş, directorul general al Trezoreriei Statului, Ştefan Nanu, director Equity Trading, Alpha Bank Romania, Emilian Dobran, şi CEO Bursa de Valori Bucureşti, Adrian Tanase.
Ministerul Finanţelor a lansat pe 18 iunie a treia ediţie din acest an a Programului de titluri de stat Fidelis, donatorii de sânge fiind principalii beneficiari ai celei mai bune dobânzi.
După succesul înregistrat în prima jumătate din 2024, când, prin campania de donare de sânge a Programului Fidelis au fost salvate peste 10.000 de vieţi prin investiţii de peste 400 milioane de lei realizate de către 3.031 de donatori, Ministerul Finanţelor a decis creşterea frecvenţei acestor emisiuni de la 4 la 6 ediţii pe an.
Tranşa dedicată donatorilor de sânge se va aplica pentru titlurile de stat emise în lei, cu scadenţa la un an, având o dobândă de 7%, cea mai mare oferită în cadrul acestei ediţii.
A treia ediţie a programului de titluri de stat Fidelis a conţinut şi emisiunile uzuale, respectiv: titluri de stat în lei, cu scadenţe de 1 an şi 3 ani şi dobânzi anuale de 6% şi, respectiv, 6,85%, şi titluri de stat în euro, cu scadenţe de 1 an şi 5 ani şi dobânzi anuale de 4%, respectiv, 5%.
Valoarea nominală a unui titlu de stat a fost de 100 de lei pentru emisiunea în lei şi de 100 de euro pentru emisiunea în euro, iar pragul minim de subscriere de 5.000 de lei, respectiv, 1.000 de euro.
Conform unui comunicat al MF, deţinătorii de titluri de stat Fidelis lansate în cadrul emisiunilor anterioare ajunse la maturitate au putut reinvesti disponibilităţile neridicate la scadenţă, prin subscrierea în cadrul acestei noi emisiuni.