Fidelis – O nouă ofertă de titluri de stat cu dobânzi de până la 7% şi respectiv 5% la euro, la BVB

Ministerul Finanţelor (MF) derulează la Bursa de Valori Bucureşti (BVB), în perioada 8-17 aprilie, a 16-a ofertă publică de vânzare de titluri de stat Fidelis.
AGERPRES - lun, 08 apr. 2024, 09:08
Fidelis - O nouă ofertă de titluri de stat cu dobânzi de până la 7% şi respectiv 5% la euro, la BVB

Oferta cuprinde cinci emisiuni, în euro şi lei, dintre care una este dedicată donatorilor de sânge. Titlurile de stat destinate donatorilor sunt denominate în lei, au o maturitate de 1 an şi o dobânda de 7%. Ministerul Finanţelor va emite, de asemenea, alte două emisiuni în lei, cu maturităţi de 1 an şi 3 ani şi dobânzi de 6% pe an (p.a) şi, respectiv, de 6,85% p.a., şi două în euro, cu maturităţi de 1 şi, respectiv, 5 ani şi dobânzi de 4% p.a. şi, respectiv, 5% p.a., scrie Agerpres.

Persoanele fizice rezidenţe şi nerezidente, cu vârstă peste 18 ani, pot subscrie prin intermediul consorţiului de intermediere sau intermediarii care au semnat angajamentul privind respectarea condiţiilor de derulare a ofertei, a prevederilor prospectului de emisiune şi au transmis angajamentul către Lead Manager, titluri de stat FIDELIS denominate în lei şi în euro, în cadrul ofertei publice de vânzare derulate la Bursă de Valori Bucureşti.

Pe tranşa donatorilor pot fi plasate ordine doar de investitorii care au donat sânge începând cu dată de 1 septembrie 2023 şi/ sau care donează în perioada derulării ofertei de vânzare de titluri de stat Fidelis.

Alocarea titlurilor de stat subscrise în cadrul ofertei se va efectua la dată alocării (17 aprilie 2024), iar numărul final de titluri de stat oferite va fi stabilit de către emitent cu consultarea sindicatului de intermediere. Ordinele aferente subscrierilor alocate investitorilor pe baza subscrierilor validate de membrii sindicatului de intermediere/Participanţii Eligibili vor fi înregistrate în sistemul de tranzacţionare al BVB dedicat ofertelor publice (titluri de stat).

Dată estimată de intrare la tranzacţionare este 23 aprilie 2024.

Veniturile obţinute în urma investiţiei în titlurile de stat Fidelis, atât din dobânzi, cât şi din câştigurile de capital sunt neimpozabile.

De asemenea, subscrierile se pot efectua şi prin intermediul Participanţilor Eligibili, care reprezintă orice intermediar autorizat de Autoritatea de Supraveghere Financiară, care este societate de investiţii financiare sau instituţie de credit acceptată ca participant la sistemul de tranzacţionare al Bursei de Valori Bucureşti şi care a semnat angajamentul privind respectarea condiţiilor de derulare a ofertei, a prevederilor prospectului de emisiune şi a transmis angajamentul către Lead Manager. Sindicatul de intermediere al ofertei este format din BT Capital Partners (Lead Manager), Banca Transilvania (grup de distribuţie), Alpha Bank România, Banca Comercială Română şi BRD-Groupe Societe Generale.

Prin intermediul precedentelor 15 oferte, Ministerul Finanţelor a atras de la populaţie, cumulat, peste 26,2 miliarde lei (peste 5,3 miliarde euro), conform unui comunicat al BVB.

Te-ar mai putea interesa și
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect direct al taxelor introduse din 2023
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect ...
Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, din care e finanţat în mare parte sistemul asigurărilor sociale de sănătate, a încheiat primele zece luni ale acestui an cu deficit de......
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook, deţinută de compania americană Meta, a restricţionat capacitatea mass-media care operează în teritoriile ...
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a aprobat miercuri, prin hotărâre, declanşarea exproprierilor necesare construirii Podului peste Prut de la Ungheni, ...
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Centrul american pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) a anunţat miercuri că un pacient a fost spitalizat din cauza ...