Fidelis – Următoarea emisiune de titluri de stat din program va fi între 9 şi 18 decembrie

Următoarea emisiune de titluri de stat Fidelis se va derula între 9 şi 18 decembrie, astfel că românii vor avea şansa să mai subscrie o dată anul acesta, a anunţat, joi, Ştefan Nanu, director general Direcţia Generală de Trezorerie şi Datorie Publică din Ministerul Finanţelor.
AGERPRES - joi, 17 oct. 2024, 13:25
Fidelis - Următoarea emisiune de titluri de stat din program va fi între 9 şi 18 decembrie

„Următoarea emisiune va fi între 9 şi 18 decembrie. Ne-am gândit să fie între sărbători, deci după Sfântul Andrei şi Ziua Naţională a României, înainte de caltaboş, şorici, Crăciun ş.a.m.d. Lumea o să aibă şansa să mai subscrie o dată anul acesta”, a menţionat Ştefan Nanu, la deschidere oficială pentru listarea unei noi emisiuni de titluri de stat Fidelis.

Potrivit acestuia, românii investesc din ce în ce mai mult pe termene medii, scrie Agerpres.

„Maturităţile de 5 ani au vândut foarte bine. (…) Dacă ne uităm la Tezaur şi Fidelis şi le cumulăm, ultimele ediţii, înseamnă 1,9 miliarde lei, plus 3,5 miliarde lei, însumează peste 5 miliarde de lei. E o sumă de Eurobond. Este o sumă aproape echivalentă cu cea pe care o luăm în licitaţiile de pe piaţa interbancară, într-o lună. Deci s-a ajuns la nişte sume foarte mari datorită faptului că lumea s-a obişnuit, e un instrument care dă roade. Lumea vede roadele investiţiei – şi considerăm că lucrul ăsta se poate chiar îmbunătăţi. Mai avem în vedere un canal de distribuţie pe celălalt program de titluri de stat, cu care ne adresăm şi mai mult diaspora”, a adăugat directorul general al Direcţiei Generale de Trezorerie şi Datorie Publică.

Potrivit acestuia, în zonă, România se află mult în spatele altor ţări din perspectiva ponderii investitorilor de retail în total datorie.

„Deşi am mărit frecvenţa şi am mers cu câte o emisiune la fiecare două luni, sumele vândute în fiecare ediţie au crescut, deci potenţialul este în continuare de a creşte sume, chiar dacă creştem frecvenţa. În zonă, dacă ne uităm, România se află mult în spatele altor ţări din perspectiva ponderii investitorilor de retail în total datorie, ceea ce înseamnă că potenţialul este mare. Dacă ne uităm la indicatorii bancari, indicatorii de lichiditate, economisirea a crescut, în contextul în care câştigul salarial a crescut, fiind potenţial de creştere în continuare”, a mai spus Ştefan Nanu.

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a organizat joi un eveniment cu ocazia listării unei noi emisiuni de titluri de stat Fidelis, emise de Ministerul Finanţelor.

„Aceasta a fost cea mai mare ofertă publică derulată de Ministerul Finanţelor pentru titlurile de stat Fidelis, investitorii plasând aproape 3,5 miliarde lei în titlurile de stat Fidelis”, au precizat organizatorii.

Oferta publică a Ministerului Finanţelor, desfăşurată în perioada 2 – 11 octombrie 2024, a cuprins cinci emisiuni, două în euro şi trei în lei, dintre care una a fost dedicată donatorilor de sânge.

Te-ar mai putea interesa și
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect direct al taxelor introduse din 2023
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect ...
Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, din care e finanţat în mare parte sistemul asigurărilor sociale de sănătate, a încheiat primele zece luni ale acestui an cu deficit de......
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook, deţinută de compania americană Meta, a restricţionat capacitatea mass-media care operează în teritoriile ...
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a aprobat miercuri, prin hotărâre, declanşarea exproprierilor necesare construirii Podului peste Prut de la Ungheni, ...
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Centrul american pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) a anunţat miercuri că un pacient a fost spitalizat din cauza ...