Fidelis: Valoarea celor trei runde de finanţare prin titluri de stat a ajuns la 6,1 miliarde de lei, în 9 luni

Valoarea totală a celor trei runde de finanţare prin titluri de stat Fidelis derulate în ultimele nouă luni de Ministerul Finanţelor a ajuns la 6,1 miliarde de lei (aproape 1,3 miliarde de euro), potrivit unui comunicat al Bursei de la Bucureşti.
AGERPRES - joi, 25 mart. 2021, 11:37
Fidelis: Valoarea celor trei runde de finanţare prin titluri de stat a ajuns la 6,1 miliarde de lei, în 9 luni

Prin oferta de vânzare de titluri de stat pentru populaţie (Fidelis) derulată în luna martie 2021 pe piaţa de capital, Ministerul Finanţelor a atras 1,4 miliarde de lei (709,5 milioane de lei şi 140,5 milioane de euro). Titlurile de stat pot fi tranzacţionate la BVB începând de joi, 25 martie.

„Sumele atrase de la investitori prin această emisiune au ca fundament încrederea acestora în titlurile de stat emise de Ministerul Finanţelor şi arată deschiderea persoanelor fizice către diversificarea instrumentelor de economisire şi chiar de tranzacţionare ulterioară apelând la mecanismele pieţei de capital. Statisticile emisiunii arată că partenerii noştri în implementarea acestui proiect fac eforturi susţinute pentru atragerea de noi investitori cu prilejul fiecărei emisiuni. Considerăm un succes şi această ediţie Fidelis, cu un volum total atras de circa 1,4 miliarde lei, chiar şi în contextul oferirii unor dobânzi ajustate şi corelate cu evoluţia randamentelor titlurilor de stat pe piaţa interbancară, comparativ cu emisiunile anterioare. Intenţionăm să continuăm acest proiect cu o frecvenţă trimestrială”, a declarat ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare.

La rândul său, preşedintele Consiliului de Administraţie al BVB, Radu Hanga, susţine că investiţia în titlurile de stat este o alternativă bună pentru românii care îşi doresc un randament mai bun pentru banii lor, dar încă nu au început să investească şi în acţiuni.

„Într-o perioadă în care vedem că depozitele populaţiei continuă să crească, ajungând la 260 miliarde lei, şi, concomitent, dobânzile practicate la depozite sunt scăzute, investiţia în titlurile de stat este o alternativă bună pentru românii care îşi doresc un randament mai bun pentru banii lor, dar încă nu au început să investească şi în acţiuni. Pe de altă parte, vedem că aşteptările inflaţioniste indică o continuare a perioadei dobânzilor modeste, ceea ce înseamnă că din ce în ce mai mulţi români vor trebui să caute plasamente mai rentabile pentru banii lor”, a precizat Radu Hanga.

Potrivit preşedintelui BVB, Bursa oferă o paletă diversificată de plasamente şi cu grad divers de risc.

„Astfel, investitorii au la dispoziţie titlurile de stat, considerate cu un risc foarte redus, acţiuni, cu un grad de risc ceva mai ridicat, dar cu randamente mai mari, şi chiar şi produse structurate, care au un grad de risc ridicat, dar şi oferă posibilitatea unor câştiguri consistente. Vedem că piaţa de capital din România a devenit mai agilă şi investitorii sunt mai atenţi la oportunităţile care vin pe piaţă, dispun de capital şi fructifică oportunităţile. Acest dinamism a dus şi la creşterea rapidă a preţurilor, care au propulsat recent indicele de referinţă al BVB, BET, la noi maxime istorice”, a mai spus Radu Hanga.

La rândul său, directorul general al BVB, Adrian Tanase, a subliniat că pentru accesul noilor investitori la piaţă, se lucrează împreună cu Depozitarul Central pentru pregătirea unei soluţii tehnologice pentru profilarea clienţilor la deschiderea online a conturilor de investiţii, care să fie oferită brokerilor.

„În ceea ce priveşte accesul noilor investitori la piaţă, împreună cu colegii de la Depozitarul Central, suntem în curs de pregătire a unei soluţii tehnologice pentru profilarea clienţilor la deschiderea online a conturilor de investiţii, pe care să o oferim brokerilor, pentru că ei sunt interfaţa noastră cu investitorii. Vedem că numărul de investitori este în continuă creştere, numai anul trecut intrând în piaţă peste 12.000 de investitori, ceea ce a ridicat numărul de conturi la 66.000. Totodată, vedem propuneri de dividende importante la unele companii, ceea ce atrage şi mai mult interesul investitorilor asupra pieţei de capital. Un rol important în diversificarea gamei de instrumente financiare disponibile la tranzacţionare îl va juca Contrapartea Centrală, care va permite lansarea unor noi instrumente care vor conecta piaţa de capital cu piaţa de energie, în primul rând, una dintre cele mai importante din Romania”, a spus Adrian Tănase.

Oferta primară de vânzare a titlurilor de stat Fidelis a fost intermediată de sindicatul format din BT Capital Partners (Lead Manager şi Intermediar) şi Banca Transilvania (Grup de Distribuţie) şi Banca Comercială Română şi BRD – Groupe Societe Generale (Intermediari). De asemenea, titlurile de stat au putut fi cumpărate şi prin 8 participanţi eligibili.

În cadrul celei de-a treia oferte, derulată în perioada 1 – 19 martie, românii au plasat aproape 8.700 de ordine de subscriere atât pentru titlurile de stat denominate în lei, cât şi pentru cele în euro. Oferta a cuprins titluri de stat în lei cu maturităţi de unu, respectiv trei ani, şi o emisiune în euro, cu scadenţa la cinci ani.

Tags:
Te-ar mai putea interesa și
Finanțarea deficitului bugetar ne crește dobânda la credite. Lichiditatea din piața bancară a scăzut și ROBOR și-a reluat creșterea
Finanțarea deficitului bugetar ne crește dobânda la credite. Lichiditatea din piața bancară a scăzut și ROBOR și-a ...
În ultimele 10 zile, ROBOR la 3 luni și cel la 6 luni a crescut cu 20 de puncte de bază, semn că bancile au împrumutat destul de mult statul pentru finanțarea deficitului bugetar, lichiditatea......
Surpriză de proporții la alegerile prezidențiale, turul 1: După numărarea a peste 60% din voturile din țară, Călin Georgescu este pe pimul loc
Surpriză de proporții la alegerile prezidențiale, turul 1: După numărarea a peste 60% din voturile din țară, Călin ...
Candidatul independent Călin Georgescu este pe pe primul loc în preferințele alegătorilor in țară după numărarea ...
Referendumul din București a trecut în favoarea lui Nicușor Dan. Primarul solicită Parlamentului să țină cont de voința bucureștenilor
Referendumul din București a trecut în favoarea lui Nicușor Dan. Primarul solicită Parlamentului să țină cont de voința ...
Votul de la referendumul local trebuie confirmat de Parlament, iar partidele politice nu pot să ignore voinţa a 500.000 ...
EXIT POLL Alegeri prezidenţiale. Cine merge în turul al doilea – Primele reacţii (UPDATE)
EXIT POLL Alegeri prezidenţiale. Cine merge în turul al doilea – Primele reacţii (UPDATE)
Rezultate alegeri 2024 - EXIT POLL. Marcel Ciolacu şi Elena Lasconi merg în turul al doilea, conform principalelor institute ...