Fiecare familie va plăti 200 de lei pe an în plus la gaze, pentru ca alţi consumatori să se racordeze gratuit – expert

Fiecare familie din România va plăti 200 de lei în plus pe an, prin tarifele de distribuţie, pentru ca alţi consumatori să se racordeze gratuit la reţeaua de gaze, a declarat, miercuri, Dumitru Chisăliţă, expert în sectorul gazelor şi preşedinte al Asociaţiei Energia Inteligentă.
Economica.net - mie, 18 nov. 2020, 10:52
Fiecare familie va plăti 200 de lei pe an în plus la gaze, pentru ca alţi consumatori să se racordeze gratuit - expert

El a participat la dezbaterea din cadrul proiectului „Energia în alegeri”, derulat de Asociaţia Energia Inteligentă, care şi-a propus analizarea capitolelor pe energie din Programele de Guvernare pe care diversele formaţiuni politice le propun românilor în vederea alegerilor din anul 2020.

„Racordarea gratuită a tuturor consumatorilor apare în două dintre programele politice pe care le-am analizat, există chiar două cifre avansate în două programe diferite: 1,8 milioane de noi consumatori până în 2026 şi 2,1 milioane de noi consumatori până în 2026, dar ce aş dori să precizez este că această abordare este benefică doar dacă are la bază considerente corecte din punct de vedere economic şi al echităţii”, a precizat Chisăliţă.

Potrivit acestuia, statisticile arată că între anii 1990 şi 2020 a crescut numărul localităţilor racordate la gaze naturale cu 1.744 de noi localităţi, iar numărul consumatorilor de la 1,3 milioane, la 3,9 milioane de consumatori.

În acelaşi timp, numărul de kilometri de reţea a crescut de cinci ori, de la 10.725 de kilometri la peste 48.000 de kilometri.

„Diferenţa de 38.000 de kilometri a fost realizată în mare parte pe banii oamenilor. Vom ajunge în situaţia ca şi următorii 30.000 sau 25.000 de kilometri să fie realizaţi pe banii aceloraşi oameni, aceiaşi care au plătit până acum pentru reţelele lor, vor plăti şi pentru alţii, în condiţiile în care costurile suplimentare se vor recupera prin tarifele de distribuţie în anii următori. Nu cred că este o abordare echitabilă”, a susţinut expertul.

Dacă se vor racorda încă 1.716 localităţi, adică s-ar ajunge la cei 2,1 milioane de noi consumatori, costurile suplimentare etapizate pe următorii 14 ani vor fi până la 14 lei pe MWh, adică undeva la 10-12% din factura existentă.

„Cu alte cuvinte, se va ajunge la situaţia în care fiecare familie va plăti circa 200 de lei pe an suplimentar ca alţi consumatori să beneficieze de gaze. Nu cred că este o abordare echitabilă şi cred că trebuie găsite alte soluţii de finanţare”, consideră Chisăliţă.

În plus, chiar dacă aceste racordări „hei-rupiste” chiar se vor realiza, nu toţi aceşti consumatori îşi vor permite plata facturilor.

„Datele statistice arată că numărul celor care şi consumă, chiar dacă sunt racordaţi, este în anumite situaţii de sub 20%”, a conchis el.

Pe 12 noiembrie, Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie (ANRE) a aprobat regulamentul care obligă distribuitorii să finanţele lucrările de racordare a reţea la clienţilor, urmând ca aceste costuri să fie recuperate ulterior, prin tarifele de distribuţie.

Te-ar mai putea interesa și
O țară din Europa interzice TikTok, după o crimă
O țară din Europa interzice TikTok, după o crimă
Albania a anunţat sâmbătă o interdicţie de un an pentru TikTok, populara aplicaţie de videoclipuri scurte, ca urmare a uciderii unui adolescent luna trecută, care a stârnit temeri cu privire......
Transportul aerian de mărfuri a crescut cu 6,1% în primele nouă luni ale anului
Transportul aerian de mărfuri a crescut cu 6,1% în primele nouă luni ale anului
Transportul aerian de mărfuri (inclusiv poştă) a crescut, în primele nouă luni din 2024, cu 6,1%, comparativ cu perioada ...
Viktor Orban a legat imigrația ilegală de actele de terorism, cu referire la recentul atac din Magdenburg
Viktor Orban a legat imigrația ilegală de actele de terorism, cu referire la recentul atac din Magdenburg
Premierul ungar Viktor Orban a făcut o legătură între imigraţia ilegală şi actele de terorism, cu referire la recenta ...
Camera Deputaţilor şi-a ales, sâmbătă, vicepreşedinţii, chestorii şi secretarii Biroului Permanent
Camera Deputaţilor şi-a ales, sâmbătă, vicepreşedinţii, chestorii şi secretarii Biroului Permanent
Biroul Permanent din Camera Deputaţilor este format din vicepreşedinţii Daniel Suciu (PSD), Geanina Şerban (AUR), Raluca ...