Fiecare parlamentar trebuie să se încadreze în limita a 4.000 lei lunar pentru cazare

Economica.net
15 01. 2013
parlament_romania_vot_91069200

Ruşanu a susţinut, la finalul discuţiilor care au avut loc la biroul preşedintelui Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, că reducerea privind cheltuielile de cazare per parlamentar se vor reduce de la 7.500 de lei lunar la 4.000 de lei. „În cei 4.000 de lei se vor încadra, că vor dormi la hotel, că vor dormi în gazdă sau în altă parte sau vor face naveta, important este ca suma respectivă să nu depăşească 4.000 de lei şi atunci această cheltuială este o economie pe bugetul Parlamentului privind cazarea parlamentarilor. (…) Economia faţă de suma care este alocată acum pentru cazare de 7.500 de lei, nu va fi mai mult de 4.000 de lei”, a explicat Ruşanu.

El a precizat că fiecare deputat sau senator va trebui, în schimbul acestei sume, să dea o declaraţie pe propria răspundere că nu deţine locuinţe în Bucureşti sau Ilfov.

Ruşanu: Luni e plen, modificăm Statutul parlamentarilor pentru a face posibile economiile la buget

Liderul deputaţilor PNL, Dan Radu Ruşanu, a declarat, marţi, că plenul celor două Camere ale Parlamentului se va întruni luni pentru a modifica Statutul senatorilor şi deputaţilor, astfel încât să poată fi operate economiile bugetare.

Ruşanu a precizat că o nouă rudă de discuţii între liderii grupurilor parlamentare va avea loc vineri, iar luni plenul celor două Camere ale Parlamentului va adopta modificarea Statutului senatorilor şi deputaţilor.

Liderul deputaţilor liberali a precizat că aceste modificări sunt necesare pentru a putea fi operate reducerile pentru cheltuielile de cazare ale parlamentarilor.