Fiecare salariat de la CE Oltenia va primi în plus 302 lei pe lună pentru orele suplimentare
Acest lucru a fost posibil prin rectificarea bugetului de venituri şi cheltuieli al producătorului de energie, explică reprezentanţii ministerului.
În total, este vorba despre circa 25 de milioane de lei, sumă asigurată din veniturile CE Oltenia. Practic, fiecare salariat va primi 302 lei/lună pentru orele suplimentare muncite în intervalul iunie – decembrie 2017.
‘Am reuşit să acordăm angajaţilor CE Oltenia sumele pe care le-am promis pentru plata orelor suplimentare pe care le-au depus în acest an. A fost o mobilizare a întregului Guvern, care a înţeles pe deplin că energia produsă din cărbune este vitală pentru economia naţională’, a spus Toma Petcu, ministrul Energiei.
El a adăugat că angajaţii CE Oltenia au fost în această perioadă pe deplin dedicaţi, stând peste program, pentru a putea constitui stocurile de cărbune pentru iarnă.
La mijlocul lunii septembrie, Sorin Boza, directorul general al companiei, declara că producătorul de energie estimează pentru acest an un profit de 230-250 de milioane de lei, după ce a raportat pierderi în ultimii trei ani.
Totodată, producţia de energie electrică va creşte de la 13,2 TWh la circa 15 TWh, a adăugat el.
Anul trecut, CE Oltenia a avut pierderi de 140 de milioane de lei, după ce, în 2015, rezultatul negativ a fost de 960 de milioane de lei.