FIFA a dezvăluit cele 16 oraşe care vor găzdui meciurile Cupei Mondiale din 2026

FIFA a dezvăluit joi, la New York, cele 16 oraşe care vor găzdui meciurile Cupei Mondiale de fotbal din 2026, organizată pentru prima oară de trei ţări, SUA, Mexic şi Canada, menţinând însă suspansul în privinţa finalei, informează AFP.
AGERPRES - vin, 17 iun. 2022, 10:45
FIFA a dezvăluit cele 16 oraşe care vor găzdui meciurile Cupei Mondiale din 2026

După cum era de aşteptat, Statele Unite şi-au tăiat partea leului, cu unsprezece oraşe (Seattle, San Francisco, Los Angeles, Kansas City, Dallas, Atlanta, Houston, Boston, Philadelphia, Miami, New York), în timp ce Mexicul va avea trei (Guadalajara, Ciudad de Mexico, Monterrey) şi Canada două (Toronto, Vancouver).

Deloc surprinzător, stadionul Azteca din Ciudad de Mexico figurează pe această listă şi devine primul care găzduieşte trei Cupe Mondiale, după cele din 1970 şi 1986, la care a fost teatrul finalelor câştigate de Brazilia, respectiv Argentina.

Şase oraşe au fost respinse, după o alegere „foarte dificilă”, a asigurat preşedintele FIFA, Gianni Infantino, prezent la New York. Este vorba de Cincinnati, Denver, Nashville, Orlando şi candidatura Washington DC/Baltimore din Statele Unite, precum şi Edmonton din Canada.

În ceea ce priveşte finala, „mai trebuie să discutăm, să facem o analiză şi vom luna o decizie când va veni momentul”, a precizat Infantino la Rockefeller Center, unde a avut loc anunţul.

Majoritatea stadioanelor alese vor avea o capacitate de aproximativ 60.000 de locuri.

Cupa Mondială din 2016 va inaugura un nou format cu 48 de echipe şi 80 de meciuri, faţă de 32 de echipe şi 64 de meciuri pentru Cupa Mondială 2022, programată în perioada noiembrie-decembrie în Qatar.

Conducătorul FIFA a promis o reflecţie în privinţa distanţelor care urmează să fie parcurse, în timp ce unele oraşe de pe lista CM 2026 sunt la mai mult de 4.000 km distanţă.

„Într-o regiune atât de mare precum America de Nord, trebuie să avem grijă de asta, să ne asigurăm că echipele joacă în ‘clustere’ unde fanii nu trebuie să parcurgă distanţe nebuneşti, la fel şi echipele”, a spus Gianni Infantino.

Acesta a mai promis că fiecare meci va putea fi comparat cu „un Super Bowl”, finala Ligii profesioniste de fotbal american (NFL), din punct de vedere al publicului şi spectatorilor, adăugând că şi-a propus obiectivul ambiţios de a face din fotbal primul sport din America de Nord.

Statele Unite au organizat pentru prima dată Cupa Mondială în 1994, un eveniment care a contribuit la stimularea fotbalului într-o ţară în care baschetul, baseball-ul şi fotbalul american sunt disciplinele dominante.

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...