Fifor, despre rachetele Patriot: Suntem în grafic cu achiziţia primului sistem. Până la sfârşitul anului avem contractul semnat

Economica.net
06 10. 2017
rachete_romania_675849320_05268500

‘Suntem în grafic cu achiziţia primului sistem Patriot. Practic, până la sfârşitul anului vom avea şi contractul semnat şi vom face şi plata pentru primul sistem. Sistemul va fi livrat în prima jumătate a anului 2018. (…) Discutăm de o achiziţie Guvern la Guvern, o achiziţie care se face cu plata în avans şi cu livrarea în perioada imediat următoare’, a declarat Fifor, după ce a participat la Bucharest Forum.

Ministrul Apărării a amintit că achiziţiile de acest gen se fac cu aprobarea Parlamentului.

‘Am fost notificaţi de curând de faptul că până la sfârşitul lunii octombrie vom primi scrisoarea de acceptare (…) din Statele Unite. Lucrul acesta ne permite să mergem în momentul imediat următor cu proiectul de lege privind achiziţia primului sistem Patriot în Parlamentul României, ceea ce vom şi face, pentru că discutăm de unul dintre cele opt programe aprobate de Parlament şi de CSAT. (…) Toate achiziţiile de genul acesta se fac cu aprobarea Parlamentului, prin proiect de lege’, a spus Fifor.

El a vorbit şi despre alte achiziţii în curs de concretizare. ‘Suntem în curs de a cumpăra primele transportoare blindate 8×8. Chiar astăzi, la ora 11,00, avem o întâlnire la Guvern cu primul ministru şi cu reprezentanţii companiei General Dynamics. Sperăm ca foarte curând, poate chiar săptămâna viitoare, să semnăm memorandumul de înţelegere cu General Dynamics şi, totodată, contractul între Ministerul Apărării şi această companie, astfel încât să putem face plata’, a arătat Fifor.

Întrebat care este suma care trebuie plătită pentru aceste transportoare, ministrul a răspuns: ‘Depinde câte astfel de transportoare vom achiziţiona, pentru că a fost o discuţie iniţial de 10 transportoare. Din păcate, e un pic întârziat programul, dar avem promisiuni din partea companiei că, de îndată ce toate documentele acestea vor fi încheiate, vom putea să trecem şi la achiziţie. Noi sperăm să rămânem în program şi să achiziţionăm 10 bucăţi’.

Potrivit ministrului Apărării, aceste 10 transportoare sunt primele dintr-un set de 30, care se vor produce în Elveţia.

‘Urmând ca, începând cu cel de-al 31-lea transportor, producţia să înceapă la Uzina Mecanică Bucureşti. Discutăm de transfer de tehnologie şi de cooperare industrială între General Dynamics şi Uzina Mecanică Bucureşti’, a precizat Mihai Fifor.

 

Hans Klemm: România face cea mai bună alegere cu sistemele Patriot

România ‘face cea mai bună alegere’ în ceea ce priveşte achiziţia sistemelor Patriot, acestea fiind o soluţie pentru apărarea aeriană a ţării, a declarat vineri, la Bucharest Forum, ambasadorul SUA la Bucureşti, Hans Klemm.

‘Anul acesta se vor cumpăra sisteme sol-aer şi sistemele acestea sunt foarte utile, sunt o alegere logică. Un atac la frontieră nu este un scenariu foarte probabil, deşi nu putem să-l ignorăm, dar un atac aerian asupra României este mult mai probabil’, a afirmat diplomatul.

El a vorbit şi de intenţia autorităţilor române de a achiziţiona avioane F16.

‘România a cumpărat 12 avioane F16 din Portugalia, o decizie foarte înţeleaptă. Susţinem Ministerul Apărării în vederea achiziţiei mai multor avioane F16 şi în paşii făcuţi pentru modernizarea bazei existente’, a spus Klemm. În opinia sa, ‘România face cea mai bună alegere cu sistemele Patriot’.

‘Acestea pot să ofere apărare împotriva rachetelor balistice. Noi am folosit acest sistem de 30 de ani. Nu este un sistem vechi, ci un sistem care a fost supus testelor, în luptă. Este interoperabil cu forţele armate ale Statelor Unite ale Americii şi astfel România intră în elita celor 12 state care folosesc sistemul Patriot, care răspunde foarte bine ameninţărilor din aer’, a punctat Hans Klemm.

El a vorbit despre intenţiile României de a-şi moderniza sistemele de apărare.

‘În acest moment se doreşte folosirea bugetului mărit pentru a creşte capacitatea industriei de Apărare din România. Statele Unite vor coopera cu partenerul nostru strategic în acest sens. România a fost un partener şi un aliat excepţional pentru NATO’, a punctat Hans Klemm.

El a vorbit şi despre provocările de securitate din regiune, şi anume criza umanitară din Siria şi Irak, tensiunile din Balcani, gradul de nesiguranţă în Moldova şi ‘atitudinea agresivă a Rusiei’ în regiune.

Klemm a amintit că guvernul SUA a mărit de patru ori fondurile pentru siguranţa Europei şi a menţionat locurile din România ce fac parte din infrastructura de Apărare – Câmpia Turzii, Kogălniceanu şi centrul de instrucţie de la Cincu.

‘Evident, România trebuie să îşi modernizeze forţele armate. Anul acesta s-au alocat 2% din PIB pentru cheltuieli pentru Apărare, aşa cum România şi-a luat angajamentul acum câţiva ani. Statele Unite recunosc efortul făcut de Guvernul României, un Guvern care trebuie să răspundă şi altor nevoi şi care şi-a mărit bugetul cu aproximativ 50 %’, a mai spus Klemm.

El a evidenţiat că ‘sacrificiile făcute de români nu au rămas neobservate nici la Washington, nici la Bruxelles’. ‘România este un exemplu pentru aliaţii NATO din punctul de vedere al securităţii’, a spus el.

Klemm a vorbit despre misiunea sa în România. ‘În fiecare zi descopăr cât de multe mai am de învăţat despre România şi să îmi formez contacte regionale pentru a-mi îndeplini misiunea şi fac asta zi de zi’, a mărturisit Klemm. El şi-a amintit de vizita sa la Universitatea ‘Alexandru Ioan Cuza’, din Iaşi, la deschiderea anului universitar, la 100 de ani de la misiunea predecesorului său, Charles Vopicka.