Fifor le-a solicitat prefecţilor să efectueze o analiză privind riscurile şi vulnerabilităţile fiecărui judeţ

Ministrul interimar al Afacerilor Interne, Mihai Fifor, le-a solicitat prefecţilor şi şefilor structurilor judeţene ale MAI să efectueze în cel mai scurt timp o analiză privind principalele riscuri şi vulnerabilităţi existente la nivelul fiecărui judeţ. 
Economica.net - mie, 31 iul. 2019, 13:06
Fifor le-a solicitat prefecţilor să efectueze o analiză privind riscurile şi vulnerabilităţile fiecărui judeţ

„Ministrul a solicitat ca analiza să se axeze în principal pe vulnerabilităţile ce ţin de ordinea publică, nivelul infracţionalităţii, stadiul şi gradul de rezolvare a sesizărilor şi a dosarelor penale, precum şi pe principalele riscuri la adresa cetăţenilor în fiecare judeţ. A solicitat, de asemenea, ca analiza să cuprindă şi situaţiile referitoare la siguranţa în şcoli, la numărul de infracţiuni comise în incinta unităţilor de învăţământ şi în zona adiacentă acestora”, informează un comunicat al Ministerului Afacerilor Interne (MAI) transmis, miercuri, AGERPRES.

De asemenea, prefecţii au primit dispoziţie să ia măsurile necesare, în colaborare cu inspectoratele şcolare judeţene, pentru a se asigura că unităţile de învăţământ sunt pregătite pentru începerea anului şcolar.

Potrivit sursei citate, aceste rapoarte urmează să fie finalizate în cel mult o săptămână.

„Mihai Fifor le-a cerut prefecţilor să îşi amâne concediile pentru a asigura personal comanda instituţiilor în această perioadă şi să se implice activ în coordonarea instituţiilor judeţene, cu accent pe cele cu atribuţii în garantarea siguranţei şi a ordinii publice”, se arată în comunicat.

Solicitarea a fost transmisă, miercuri, în cadrul unei şedinţe organizate în sistem videoconferinţă.

Te-ar mai putea interesa și
Avertizare cybersecurity: Fraudele bazate pe Inteligenţa Artificială fac furtul de identitate mai greu de detectat şi de prevenit
Avertizare cybersecurity: Fraudele bazate pe Inteligenţa Artificială fac furtul de identitate mai greu de detectat şi ...
Fraudele deepfake, identităţile sintetice şi escrocheriile bazate pe Inteligenţa Artificială (AI) fac furtul de identitate mai greu de detectat şi de prevenit, avertizează specialişti în......
Drum Expres Arad – Oradea: CNSC a admis parțial contestația Nurol, după ce ucrainenii de la Automagistral au fost desemnați câștigători pentru lotul 3
Drum Expres Arad – Oradea: CNSC a admis parțial contestația Nurol, după ce ucrainenii de la Automagistral au fost ...
Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) a admis în parte contestația turcilor de la Nurol la licitația ...
CFR S.A despre traficul feroviar. Pe ruta Roşiori Nord – Craiova sunt întârzieri pentru că s-a rupt o șină
CFR S.A despre traficul feroviar. Pe ruta Roşiori Nord – Craiova sunt întârzieri pentru că s-a rupt o șină
Traficul feroviar este deschis, la această oră, pe toate magistralele de cale ferată, iar circulaţia trenurilor este ...
UE vrea să introducă restricţii la importurile de alimente, după modelul Trump
UE vrea să introducă restricţii la importurile de alimente, după modelul Trump
Uniunea Europeană (UE) intenţionează să blocheze importul anumitor produse alimentare care nu respectă diferite criterii, ...