Fotografia a stârnit un val de reacţii negative la nivel naţional. În Venezuela, o ţară în care economia este strict controlată de stat, oamenii se luptă cu sărăcia în timp ce preşedintele critică sistemul capitalist şi descurajează afacerile private.
Fotografia, postată pe Instagram, a fost intens ironizată pe reţelele de socializare, relatează Washington Post. Dolarii americani sunt greu de găsit în Venezuela, şi oamenii preferă adesea să-i cumpere de pe piaţa neagră.
Cetăţenii de rând pot cumpăra un dolar la preţul de 4.3 bolivari, deşi ajung câteodată să dea şi dublu.
Fotografia fiicei lui Hugo Chavez este o dovadă clară pentru mulţi că în Venezuela funcţionează un sistem corupt în care numai apropiaţii regimului au access la facilităţi de care populaţia din Venezuela e adeseori privată.
La scurt timp după incident, internauţii au realizat mai multe fotografii în care o ironizează pe Rosines, ţinând în mană alte bunuri care se găsesc greu în Venezuela: uleiul, medicamentele, pamperşii sau hârtia igienică sunt doar câteva exemple.