Filat: Fără sprijinul României, parcursul european al Republicii Moldova ar fi fost cu mult mai anevoios

Economica.net
20 01. 2014
4_34067500

‘România a fost, este și va rămâne partenerul de încredere care ne-a sprijinit până acum în drumul nostru ferm către marea familie a Uniunii Europene. Probabil, fără sprijinul din partea Bucureștiului, drumul nostru către Bruxelles ar fi fost cu mult mai anevoios’, a declarat Filat într-o conferință de presă, în care a prezentat prioritățile Partidului Liberal Democrat, pe care îl conduce, pentru anul 2014.

El a dat asigurări și că Republica Moldova va rămâne un partener sincer. ‘Vrem să reușim să învățăm cât mai mult și cât mai repede din experiența integrării europene a României și, în același timp, vreau să asigur că și Republica Moldova va rămâne în continuare același partener sincer și deschis’, a declarat el.

De asemenea, Filat a exprimat recunoștință și pentru intenția României de a acorda Republicii Moldova 20 de milioane de euro pentru dezvoltarea educației. ‘Mă bucur că acest sprijin excepțional și extraordinar vine din partea României. Cu acest ajutor vom realiza un obiectiv major — ca fiecare copil să aibă acces la educație de calitate’, potrivit lui Filat.

Continuarea procesului de integrare europeană, asigurarea libertății de circulație a cetățenilor moldoveni în spațiul european, semnarea și ratificarea Acordului de Asociere reprezintă prioritățile Partidului Liberal Democrat pentru anul 2014. ‘Realizarea proiectului național ‘Moldova europeană’ va fi obiectivul nostru primordial’, a declarat Filat.

El a arătat că, în acest an, Republica Moldova urmează să semneze Acordul de Asociere care îl va cuprinde și pe cel de liber schimb, iar cetățenii acesteia vor obține dreptul de a călători fără vize în spațiul european. Totodată, anul 2014 este unul electoral, iar Republica Moldova se va confrunta cu provocări atât interne cât și externe, a mai declarat Filat.

În acest context, el s-a referit și la tentativa de organizare a unui referendum în autonomia găgăuză din sudul țării, la care populația ar urma să se pronunțe în privința vectorului politicii externe, dar și a posibilității de declarare a independenței în cazul în care Republica Moldova își pierde suveranitatea (se are în vedere în cazul unirii cu România — n.red.).