Filat: R.Moldova va obţine regim liberalizat de vize în primăvara anului 2014

Republica Moldova va obţine regim liberalizat de vize cu Uniunea Europeană pe parcursul mandatului actualului Parlament European, care expiră la sfârşitul lunii mai, a declarat luni fostul premier moldovean şi liderul Partidului Liberal Democrat, Vlad Filat.
Economica.net - lun, 02 dec. 2013, 12:01
Filat: R.Moldova va obţine regim liberalizat de vize în primăvara anului 2014

Acesta a adăugat că Republica Moldova ar urma să semneze Acordul de asociere cu UE, care îl va cuprinde şi pe cel de liber schimb, până la sfârşitul lunii septembrie 2014. Filat a precizat că liderii europeni le-au promis liderilor de la Chişinău acest lucru, după parafarea Acordului de asociere cu UE, care a avut loc vineri la Vilnius. ‘Avem acest parcurs pe care trebuie să-l urmăm şi să primim aceste beneficii. Dar va trebui să muncim şi mai responsabili, să fim şi mai hotărâţi şi sunt sigur că vom realiza aceste obiective’, a declarat Filat.

El a menţionat că între timp Chişinăul trebuie să continue consultările cu Tiraspolul şi să convingă că apropierea de UE aduce beneficii pentru toţi cetăţenii, de pe ambele maluri ale Nistrului.

Vlad Filat a sugerat că autorităţile separatiste din regiunea transnistreană s-ar opune procesului de integrare europeană a Republicii Moldova fiind forţate din exterior. ‘Ori nu există dorinţă de a înţelege (beneficiile integrării europene, n.r.), ori există rugăminte din afara ţării ca să nu înţeleagă’, a declarat fostul premier moldovean.

Referindu-se la discuţiile despre ineficienţa Parteneriatului Estic şi a summitului de la Vilnius, Filat a opinat că UE este interesată de dezvoltarea acestui program şi în viitor. ‘Cel mai important lucru este că UE, în prezenţa conducătorilor statelor membre prezenţi la summit, au demonstrat o unitate exemplară ce ţine de poziţia lor faţă de Parteneriatul Estic. În consecinţă, politica UE va fi şi mai consolidată şi mai eficientă. Acest lucru este mai important decât amânarea semnării acordului de către Ucraina’, a declarat fostul premier al R.Moldova.

Te-ar mai putea interesa și
Flota României are cele mai vechi motoare, iar navele românești le depășesc doar pe cele din Slovenia la capacitate de pescuit
Flota României are cele mai vechi motoare, iar navele românești le depășesc doar pe cele din Slovenia la capacitate ...
3,3 milioane de tone de pește au fost capturate anul trecut de flota statelor europene cu ieșire la mare, reiese din datele Eurostat, biroul de statistică a Comisiei Europene. Din totalul......
Miros de criză? Numărul firmelor care și-au suspendat activitatea la 9 luni din 2024 în creștere cu 19,29% față de anul trecut
Miros de criză? Numărul firmelor care și-au suspendat activitatea la 9 luni din 2024 în creștere cu 19,29% față de ...
Numărul firmelor care şi-au suspendat activitatea în primele nouă luni din 2024 a fost de 13.481, în creştere cu 19,29% ...
Trump a tăiat 7,3% din prețul mondial al aurului. Cât câștigi dacă investești în aur? Prin ETF cam 32% în ultimul an, în lingouri între 25% – 29%
Trump a tăiat 7,3% din prețul mondial al aurului. Cât câștigi dacă investești în aur? Prin ETF cam 32% în ultimul ...
Dacă războiul din Ucraina a crescut cu 10% prețul aurului în doi ani, victoria lui Donald Trump la președinția SUA ...
Finanțarea deficitului bugetar ne crește dobânda la credite. Lichiditatea din piața bancară a scăzut și ROBOR și-a reluat creșterea
Finanțarea deficitului bugetar ne crește dobânda la credite. Lichiditatea din piața bancară a scăzut și ROBOR și-a ...
În ultimele 10 zile, ROBOR la 3 luni și cel la 6 luni a crescut cu 20 de puncte de bază, semn că bancile au împrumutat ...