Finala Europa League: Măsuri de ordine, restricţii de trafic şi trasee pentru autobuzele cu turişti

Primarul Capitalei a declarat, vineri, că la Comandamentul pentru finala Ligii Europa au fost discutate primele măsuri de ordine, printre care restricţii de trafic în apropierea Arenei Naţionale şi a zonelor pentru fani, precum şi identificarea traseelor pe care vor circula autobuzele cu turişti.
Economica.net - vin, 16 mart. 2012, 13:50
Finala Europa League: Măsuri de ordine, restricţii de trafic şi trasee pentru autobuzele cu turişti

Edilul Capitalei a discutat, vineri, în Comandamentul pentru pregătirea Finalei UEFA Europa League, cu reprezentanţii Federaţiei Române de Fotbal, ai Guvernului şi ai primăriilor de sector, precum şi cu cei ai Poliţiei Române, Poliţiei Rutiere, Jandarmeriei, Prefecturii şi ISU.

„Astăzi a fost primul comandament dedicat finalei UEFA Europa League, eveniment care va avea loc la Bucureşti. Am cerut autorităţilor centrale să ne sprijine în primul rând pentru asigurarea ordinii şi liniştii publice şi în ceea ce priveşte siguranţa persoanelor”, a spus primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu.

Edilul şef a precizat că din discuţiile cu reprezentanţii Poliţiei Rutiere, Jandarmeriei şi Poliţiei Locale a rezultat că vor exista restricţionări de trafic în apropierea Arenei Naţionale şi în cele două zone ce vor fi organizate special pentru fani, dar şi că vor fi locuri de parcare speciale pentru taximetrişti.

Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Mircea Sandu, a precizat că vor fi două zone pentru fani, una în Piaţa Constituţiei şi cealaltă în Piaţa George Enescu.

Potrivit lui Sorin Oprescu, au fost identificate traseele pe care vor circula autobuzele cu turişti sosiţi în Capitală, precum şi locurile unde suporterii vor debarca. Edilul şef al Capitalei a precizat că aceştia vor fi îndrumaţi către stadion pe două trasee diferite.

De asemenea, va fi modificat şi programul mijloacelor de transport în comun, iar pentru siguranţa persoanelor, ISU, SMURD şi Serviciul de Ambulanţă Bucureşti îşi vor suplimenta efectivele.

Primarul general a mai arătat că începând de săptămâna viitoare vor exista întâlniri separate cu fiecare dintre reprezentanţii instituţiilor implicate în organizara şi desfăşurarea finalei UEFA Europa League la Bucureşti.

„Se estimează prezenţa a 40.000 de invitaţi şi ocuparea tuturor celor 55.000 de locuri ale stadionului, vor fi prezenţi reprezentanţi ai diverselor organizaţii din Europa şi din lume şi, de asemenea, peste 60 de milioane de oameni care vor urmări evenimentul la televizor”, a precizat Oprescu.

Întrebat care ar fi numărul forţelor de ordine şi de intervenţie la finala Ligii Europa, Oprescu a spus că are în vedere dublarea cifrelor propuse tocmai pentru a fi „acoperite toate segmentele”.

„E vorba de o organizare complexă care pleacă de la suplimentarea forţelor de ordine, a forţelor de intervenţie, a celor pentru menţinerea securităţii. Vor fi momente inclusiv culturale, iar când ele vor fi coagulate, vor fi prezentate publicului”, a mai spus Oprescu.

Subsecretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Raed Arafat, a declarat că reprezintă o obligaţie pregătirea pentru orice situaţie care ar putea să apară în perioada evenimentului.

Raed Arafat a precizat că probabil vor fi suplimentate forţele de intervenţie din Bucureşti cu echipaje din ţară, pentru a nu fi redusă capacitatea de intervenţie zilnică a salvărilor în Capitală, dar şi pentru a fi suficiente resurse pentru buna desfăşurarea a evenimentului.

Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Mircea Sandu, a adăugat că organizarea la Bucureşti a Ligii Europa va genera între 30 şi 40 de mii de turişti şi va aduce încasări de 30 de milioane de euro, cele mai multe dintre acestea fiind în domeniile turismului şi alimentaţiei publice.

Mircea Sandu a arătat că vor fi stabilite toate detaliile desfăşurării evenimentului începând cu sosirea Cupei UEFA la Bucureşti, expunerea acesteia în diverse zone ale Capitalei şi evenimentul propriu-zis care se desfăşura în perioada 7-10 mai.

„Până la ora meciului stadionul va fi la cel mai înalt nivel, Arena a fost apreciată de toţi reprezentanţii oficiali prezenţi până acum la meciuri”, a spus Mircea Sandu.

Preşedintele FRF a adăugat că pentru ceremonia ce va fi organizată la Palatul Regal, trofeul Ligii Europa va fi preluat de la reprezentanţii clubului Porto şi înmânat primarului general Sorin Oprescu, iar apoi va fi expus în mai multe zone ale Bucureştiului.

Totodată, Mircea Sandu a mai spus că după organizarea Cupei UEFA la Bucureşti are în vedere înscrierea României la organizarea unui campionat european, cel mai probabil în 2028.

Preşedintele FRF spunea, în urmă cu o săptămână, că trofeul Ligii Europa va fi adus în Bucureşti la data de 11 aprilie, când urmează să fie inaugurat şi un teren de mini-fotbal în sectorul 2 al Capitalei.

„Împreună cu Primăria Generală şi UEFA vom inaugura la 11 aprilie un teren, un «mini pitch», care va rămâne să fie utilizat de cetăţenii din Sectorul 2. Tot la 11 aprilie va fi adus la Bucureşi trofeul Ligii Europa, care va fi înmânat de preşedintele UEFA, Michel Platini, primarului Sorin Oprescu. De asemenea, va avea loc o ceremonie la Palatul Regal la care vor participa personalităţi din lumea sportivă şi culturală”, preciza Sandu

Potrivit lui Mircea Sandu, trofeul va fi expus până la decernare în mai multe zone din Bucureşti.

„La Bucureşti va avea loc o finală mult mai bine cotată decât cea de anul trecut de la Dublin. Mai sunt două luni şi avem de îndeplinit o serie de evimente care se va intitula «Drumul spre finală». Trofeul Ligii Europa va fi expus până la decernare în diverse zone din Bucureşti, printre care Piaţa George Enescu, în Primăria Capitalei, Pasajul Universităţii, căminele studenţeşti de la Politehnică, Centrul Vechi şi Băneasa Shopping Center”, preciza Mircea Sandu.

La dineul oficial din data de 8 mai vor fi prezente aproximativ 500 de persoane, printre care şi personalităţi din lumea sportivă şi culturală din România.

„Dineul oficial va avea loc la 8 mai, la care vor participa reprezentanţii celor două echipe, oficiali UEFA şi personalităţi din lumea sportivă şi culturală din România, aproximativ 500 de persoane”, a menţionat Sandu.

Majoritatea suporterilor celor două echipe calificate în ultimul act al competiţiei vor veni la data de 9 mai.

„La 9 mai va sosi la Bucureşti un număr mare de suporteri care au un program bine pus la punct. Vor fi preluaţi cu mijloacele de transport în comun de la aeroport la stadion, de unde cu alte autocare vor fi duşi spre zonele speciale pentru suporteri create în Piaţa George Enescu şi Piaţa Constituţiei. Iar cu trei ore înainte de meci vor fi aduşi la stadion”, a subliniat Sandu.

Te-ar mai putea interesa și
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea transporturilor maritime internaţionale şi a ordinii internaţionale, a......
Află cum poţi avea acces gratuit la toate posturile tv HBO şi Cinemax până pe 5 ianuarie 2025
Află cum poţi avea acces gratuit la toate posturile tv HBO şi Cinemax până pe 5 ianuarie 2025
Pentru că urmează o perioadă cu multe zile libere, unele în care ne vom putea permite luxul de a ne relaxa, de a petrece ...
Companiile din energie vor trebui să plătească o cauțiune dacă cer suspendarea unei amenzi în instanță
Companiile din energie vor trebui să plătească o cauțiune dacă cer suspendarea unei amenzi în instanță
Amenzile acordate de Autoritatea de Reglementare în domeniul Energiei se vor plăti chiar dacă se vor ataca ulterior, iar ...
INS: Resursele totale de zahăr şi produse din zahăr au crescut în 2023 cu 186.000 tone
INS: Resursele totale de zahăr şi produse din zahăr au crescut în 2023 cu 186.000 tone
Resursele totale de zahăr şi produse din zahăr (în echivalent zahăr rafinat) au fost mai mari în 2023, faţă de anul ...