Finanțele au împrumutat de la băncile comerciale peste 514 milioane de lei

Economica.net
18 05. 2020
ministerul_finantelor_70808300

Valoarea nominală a emisiunii de luni a fost de 500 de milioane de lei, iar băncile au subscris 926,4 milioane de lei.

Marţi este programată o licitaţie suplimentară, prin care statul vrea să atragă încă 75 de milioane de lei la randamentul stabilit luni.

Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a planificat, în luna mai 2020, împrumuturi de la băncile comerciale de 4,065 miliarde de lei, din care 500 de milioane de lei printr-o emisiune de certificate de trezorerie cu discount şi 3,1 miliarde de lei prin şapte emisiuni de obligaţiuni de stat, la care se poate adăuga suma de 465 de milioane de lei prin sesiuni suplimentare de oferte necompetitive, aferente licitaţiilor de obligaţiuni.

Suma este cu 115 milioane de lei mai mare faţă de cea programată pentru luna aprilie şi va fi destinată refinanţării datoriei publice şi finanţării deficitului bugetului de stat.