E oficial:Statul vrea încă o amânare a ratelor. Decizia, aplicabilă măcar până în martie. Moratoriul se poate prelungi, dacă băncile decid astfel

Ministerul Finanțelor va prelungi amânarea ratelor bancare, dobânzilor și comisioanelor pentru o perioadă de maximum 9 luni, scrie Ministerul într-un comunicat emis în această seară. Noua lege se va aplica, în primă fază, cel târziu până la finalul lunii martie, ulterior decizia fiind la mâna băncilor.
Economica.net - mie, 30 dec. 2020, 16:55
E oficial:Statul vrea încă o amânare a ratelor. Decizia, aplicabilă măcar până în martie. Moratoriul se poate prelungi, dacă băncile decid astfel

Actul normativ pentru prelungire a fost aprobat astăzi în ședința de guvern. Continuă măsura pusă la dispoziția contribuabililor în primăvară prin crearea posibilității suspendării plății ratelor de capital, dobânzilor și comisioanelor pentru o perioadă de maximum 9 luni.

Totuși, în această fază a discuțiilor, amânarea va putea dura maximum 3 luni, adică până la finalul lui martie. Ulterior, așa cum ECONOMICA.NET a mai arătat, decizia stă la mâna băncilor. Mai mult, în acest moment se poartă discuții cu băncile inclusiv pe forma juridică concretă în care prelungirea se va putea face, chiar și pentru cele trei luni.

 

Potrivit proiectului de lege, perioada maximă pentru suspendare este de 9 luni, atât pentru creditele pentru care s-a obținut deja suspendarea obligatiilor de plată, cât și pentru cele pentru care nu s-a aplicat această facilitate. Perioada maximă de 9 luni include și perioada pentru care au fost suspendate creditele în baza OUG 37/2020, a unui moratoriu non-legislativ sau în ambele cazuri. Măsura are scopul de a susține conformarea la plată, pentru contribuabilii aflați în dificultate generată de lipsa de lichidități financiare, ca urmare a crizei provocate de pandemia COVID-19.

Solicitările pentru suspendarea plății obligațiilor pot fi transmise instituțiilor bancare și non-bancare până la data de 15 martie 2021, cererea este analizată și se va emite o decizie până cel tarziu la 31 martie 2021.

Pot beneficia de aceste facilități, debitorii care au încheiat un contract pentru obţinerea unui credit care nu a ajuns la maturitate şi pentru care creditorul nu a declarat scadenţa anticipată, la data de 31 decembrie 2020, inclusiv și nu înregistreaza restante la data solicitării.

De asemenea, debitorii trebuie să declare pe propria răspundere scăderea veniturilor/a încasărilor cu minim 25% din ultimele 3 luni anterioare solicitării suspendării obligațiilor de plată prin raportare la perioada similară anilor 2019/2020, după caz.

Pentru creditele ipotecare contractate de persoane fizice pentru care cererea de suspendare a obligațiilor de plată a fost formulată până pe 15 iunie 2020 potrivit legii, cu termen de încheiere a perioadei de amânare anterior intrării în vigoare a prezentei act normativ, suspendarea obligatiilor de plată complementar până la maximum 9 luni, se aplică prin cumularea creanței/restului de creanță aferent/e dobânzilor calculate în prima perioadă suspendaă potrivit OUG nr. 37/2020 cu creanța aferentă dobânzilor calculate pentru a doua perioadă suspendată. La creanța astfel rezultată dobânda este 0% și plata de către debitor a acestei creanțe se va face esșalonat în 60 de rate lunare egale începând cu luna imediat următoare încheierii celei de-a doua perioade de amânare.

Soldul total al creditelor pentru care au fost aprobate solicitări de amânare la plată până la finalul lunii septembrie 2020, în contextul epidemiei COVID-19, se ridică la 42,9 miliarde de lei și au fost acordate unui număr de aproximativ 558.000 de debitori, cuantumul acestor credite reprezentând 14,7% din totalul creditelor acordate de către sectorul bancar. Din totalul de 42,9 miliarde de lei reprezentând creditele amânate prin moratoriul legislativ și cele non-legislative, 32,4 miliarde de lei reprezintă sumele amânate prin moratoriul legislativ (OUG 37/2020) și 10,5 miliarde de lei prin moratoriile non-legislative.

Dobânda datorată de debitori corespunzătoare sumelor scadente a căror plată este suspendată se capitalizează la soldul creditului existent la finele perioadei de suspendare. Capitalul astfel majorat se plăteşte eşalonat pe durata rămasă până la noua maturitate a creditelor, ulterior perioadei de suspendare. Prin excepție, pentru creditele ipotecare contractate de persoane fizice dobânda aferentă perioadei de suspendare se calculează potrivit prevederilor contractului de credit şi reprezintă o creanţă distinctă şi independentă în raport cu celelalte obligaţii izvorâte din contractul de credit. La această creanţă dobânda este 0% şi plata de către debitor a acestei creanţe se va face eşalonat, în 60 de rate lunare egale, începând cu luna imediat următoare încheierii perioadei de amânare. Statul român garantează în procent de 100% dobânda aferentă perioadei de suspendare pentru creditele ipotecare contractate de persoanele fizice.

Te-ar mai putea interesa și
Bolojan: Premierul să fie propus de PSD, iat ministerele conform fiecărui partid
Bolojan: Premierul să fie propus de PSD, iat ministerele conform fiecărui partid
Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, anunţă că poziţia formaţiunii politice pe care o reprezintă este ca premierul viitoarei coaliţii de guvernare să fie propus de PSD, iar ministerele să fie......
Loteria Română suplimentează fondul de câştiguri la Tragerile Speciale Loto de Crăciun, de duminică
Loteria Română suplimentează fondul de câştiguri la Tragerile Speciale Loto de Crăciun, de duminică
Loteria Română organizează, duminică, Tragerile Speciale Loto de Crăciun şi suplimentează fondul de câştiguri al ...
Gabriela Firea (PSD): Partidul are şi un plan B, în cazul în care negocierile se blochează – opoziţia
Gabriela Firea (PSD): Partidul are şi un plan B, în cazul în care negocierile se blochează – opoziţia
Europarlamentarul PSD Gabriela Firea a declarat, duminică, la finalul şedinţei Consiliului Politic Naţional al social-democraţilor, ...
Comisia Naţională de Prognoză a revizuit semnificativ în scădere, la 1%, estimarea privind avansul economiei în acest an
Comisia Naţională de Prognoză a revizuit semnificativ în scădere, la 1%, estimarea privind avansul economiei în acest an
Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză (CNSP) a modificat în scădere semnificativă, la 1%, de la 2,8% anterior, ...