E oficial:Statul vrea încă o amânare a ratelor. Decizia, aplicabilă măcar până în martie. Moratoriul se poate prelungi, dacă băncile decid astfel
Actul normativ pentru prelungire a fost aprobat astăzi în ședința de guvern. Continuă măsura pusă la dispoziția contribuabililor în primăvară prin crearea posibilității suspendării plății ratelor de capital, dobânzilor și comisioanelor pentru o perioadă de maximum 9 luni.
Potrivit proiectului de lege, perioada maximă pentru suspendare este de 9 luni, atât pentru creditele pentru care s-a obținut deja suspendarea obligatiilor de plată, cât și pentru cele pentru care nu s-a aplicat această facilitate. Perioada maximă de 9 luni include și perioada pentru care au fost suspendate creditele în baza OUG 37/2020, a unui moratoriu non-legislativ sau în ambele cazuri. Măsura are scopul de a susține conformarea la plată, pentru contribuabilii aflați în dificultate generată de lipsa de lichidități financiare, ca urmare a crizei provocate de pandemia COVID-19.
Solicitările pentru suspendarea plății obligațiilor pot fi transmise instituțiilor bancare și non-bancare până la data de 15 martie 2021, cererea este analizată și se va emite o decizie până cel tarziu la 31 martie 2021.
Pot beneficia de aceste facilități, debitorii care au încheiat un contract pentru obţinerea unui credit care nu a ajuns la maturitate şi pentru care creditorul nu a declarat scadenţa anticipată, la data de 31 decembrie 2020, inclusiv și nu înregistreaza restante la data solicitării.
De asemenea, debitorii trebuie să declare pe propria răspundere scăderea veniturilor/a încasărilor cu minim 25% din ultimele 3 luni anterioare solicitării suspendării obligațiilor de plată prin raportare la perioada similară anilor 2019/2020, după caz.
Pentru creditele ipotecare contractate de persoane fizice pentru care cererea de suspendare a obligațiilor de plată a fost formulată până pe 15 iunie 2020 potrivit legii, cu termen de încheiere a perioadei de amânare anterior intrării în vigoare a prezentei act normativ, suspendarea obligatiilor de plată complementar până la maximum 9 luni, se aplică prin cumularea creanței/restului de creanță aferent/e dobânzilor calculate în prima perioadă suspendaă potrivit OUG nr. 37/2020 cu creanța aferentă dobânzilor calculate pentru a doua perioadă suspendată. La creanța astfel rezultată dobânda este 0% și plata de către debitor a acestei creanțe se va face esșalonat în 60 de rate lunare egale începând cu luna imediat următoare încheierii celei de-a doua perioade de amânare.
Soldul total al creditelor pentru care au fost aprobate solicitări de amânare la plată până la finalul lunii septembrie 2020, în contextul epidemiei COVID-19, se ridică la 42,9 miliarde de lei și au fost acordate unui număr de aproximativ 558.000 de debitori, cuantumul acestor credite reprezentând 14,7% din totalul creditelor acordate de către sectorul bancar. Din totalul de 42,9 miliarde de lei reprezentând creditele amânate prin moratoriul legislativ și cele non-legislative, 32,4 miliarde de lei reprezintă sumele amânate prin moratoriul legislativ (OUG 37/2020) și 10,5 miliarde de lei prin moratoriile non-legislative.
Dobânda datorată de debitori corespunzătoare sumelor scadente a căror plată este suspendată se capitalizează la soldul creditului existent la finele perioadei de suspendare. Capitalul astfel majorat se plăteşte eşalonat pe durata rămasă până la noua maturitate a creditelor, ulterior perioadei de suspendare. Prin excepție, pentru creditele ipotecare contractate de persoane fizice dobânda aferentă perioadei de suspendare se calculează potrivit prevederilor contractului de credit şi reprezintă o creanţă distinctă şi independentă în raport cu celelalte obligaţii izvorâte din contractul de credit. La această creanţă dobânda este 0% şi plata de către debitor a acestei creanţe se va face eşalonat, în 60 de rate lunare egale, începând cu luna imediat următoare încheierii perioadei de amânare. Statul român garantează în procent de 100% dobânda aferentă perioadei de suspendare pentru creditele ipotecare contractate de persoanele fizice.