Financial Times Deutschland îşi exprimă susţinerea faţă de revista franceză Charlie Hebdo
„Ministerul Blasfemului vă avertizează: acest cotidian conţine texte critice la adresa islamului”, se poate citi cu caractere îngroşate pe prima pagină a FTD.
„Revista satirică Charlie Hebdo a făcut, prin publicarea caricaturilor lui Mahomed, ceea ce trebuie să facă o revistă satirică: satiră”, scrie Financial Times Deutschland în editorialul său.
„Este de datoria sa să sondeze frontierele politice şi sociale şi, dacă este necesar, să le depăşească”, adaugă textul.
Presa germană a discutat pe larg despre iniţiativa Charlie Hebdo, emiţând păreri contradictorii cu privire la acest subiect, adeseori chiar în acelaşi titlu.
„Caricaturi de prost gust” este titlul editorialului cotidianului Frankfurter Rundschau, care apreciază că publicarea caricaturilor în Charlie Hebdo este „problematică” deoarece are loc după filmul antiislam american. Aceste caricaturi „se plasează, fie că vor fie că nu, la nivelul abisal al filmului care a declanşat totul”.
Dar pe aceeaşi pagină, o caricatură arată un caricaturist care bate la uşa unei moschei şi întreabă: „Imamul este? Aş vrea să îi dau spre aprobare nişte desene”.
Revista satirică „Titanic” constrânsă în iulie să înceteze difuzarea unui fotomontaj cu Papa Benedict al XVI-lea în sutană albă pătată cu galben sau maro, ilustrând cazul scurgerilor de informaţii „Vatileaks”, susţine săptămânalul francez dar nu va publica aceste caricaturi.
Die Welt (conservator) şi die Tageszeitung (stânga) publică pe prima pagină fotografia redactorului-şef al Charlie Hebdo, Stéphane Charbonnier, cu pumnul ridicat.
Tageszeitung publică în paginile interioare ultima pagină a revistei Charlie Hebdo, cu caricaturi. Dar pe prima pagină, apare un editorial cu titlul „Calmaţi-vă”. „De ce unii în Statele Unite şi în Europa nu au nimic mai bun de făcut decât să ia în derâdere religia la care aderă doar o minoritate în ţara lor?”, se întreabă editorialistul.