Financial Times: Litigiile din ultimii şapte ani au costat băncile 260 de miliarde de dolari

Economica.net
24 08. 2015
dollars_americains_68042000

În plus, analiza care acoperă doar primele cinci bănci americane şi alte 20 de mari bănci din Europa prognozează că acestea bănci vor suporta alte costuri cu litigiile în valoare de 60 de miliarde de dolari în următorii doi ani.

Potrivit Morgan Stanley, până acum Bank of America, Morgan Stanley, JPMorgan, Citi şi Goldman Sachs au suportat cea mai mare parte a costurilor cu litigiile, plătind împreună 137 de miliarde de dolari. La această sumă ar urma să se adauge alte 15 miliarde de dolari în următorii doi ani.

În ceea ce priveşte primele 20 de bănci europene, acestea au plătit până acum 125 de miliarde de dolari, la care ar urma să se adauge alte 50 de miliarde de dolari în următorii doi ani, susţine Morgan Stanley.

‘În SUA au existat mai multe precedente cu privire la încheierea unor înţelegeri astfel că, pe măsură ce mai multe bănci au încheiat astfel de înţelegeri, a crescut şi capacitatea pieţei de a face estimări cu privire la sumele ce vor fi plătite de alte bănci’, a declarat Huw van Steenis, director la Morgan Stanley. Potrivit acestuia, amenzile plătite de bănci, care au acoperit întreaga gamă de operaţiuni de la manipularea cursului de schimb la obligaţiuni ipotecare, au un impact profund asupra băncilor.

‘Litigiile au un impact mic asupra acţiunilor dar au un impact de durată asupra capitalului pe care trebuie să îl păstrezi’, subliniază Huw van Steenis. În plus, impactul merge dincolo de aspectele financiare. ‘O mare parte din timpul echipei manageriale şi bugetul de IT s-a concentrat pe rectificarea abuzurilor în loc să fie alocat pentru poziţionarea băncilor pentru viitor’, adaugă Huw van Steenis.

Analiza Morgan Stanley arată că procesele legate de creditele ipotecare din SUA au fost responsabile pentru 110 miliarde de dolari din costurile băncilor cu litigiile, urmate de procesele legate de pachetul de asigurări PPI (Payment Protection Insurance) care au costat băncile alte 43 de miliarde de dolari, manipularea cursului de schimb – 15 miliarde de dolari, spălarea de bani alte 15 miliarde de dolari, iar procesele din dosarele Libor/Euribor au costat băncile 10 miliarde de dolari.

În rândul băncilor, Bank of America a suportat cele mai mari costuri cu litigiile, 65,6 miliarde de dolari până acum, urmată de JPMorgan cu 42,4 miliarde de dolari şi Lloyds cu 26,6 miliarde de lire sterline.

Printre acţiunile luate de bănci pentru a evita noi litigii se numără modificarea politicilor de remunerare, un accent mai mare pe indicatorii non-financiare şi includerea ofiţerilor de risc în consiliile de administraţie ale băncilor