Financial Times: Rusia confiscă paşapoartele înalţilor funcţionari şi directorilor companiilor de stat

Serviciile de securitate ale Rusiei confiscă paşapoartele înalţilor oficiali şi directorilor companiilor de stat pentru a-i împiedica să călătorească în străinătate, temându-se de dezertări din cadrul regimului preşedintelui rus Vladimir Putin, a informat luni ziarul de afaceri britanic Financial Times (FT), citat de EFE.
AGERPRES - lun, 03 apr. 2023, 11:37
Financial Times: Rusia confiscă paşapoartele înalţilor funcţionari şi directorilor companiilor de stat

Oficialii din domeniul securităţii au înăsprit cerinţele de călătorie în sectorul de stat, cerându-le personalităţilor marcante să-şi predea documentele de călătorie, potrivit mai multor persoane familiarizate cu această chestiune, a adăugat FT.

Această măsură reflectă suspiciunea profundă a Kremlinului şi a FSB, serviciile secrete ruse succesoare ale KGB, cu privire la loialitatea elitei civile a Rusiei, dintre care mulţi se opun în particular războiului din Ucraina şi sunt iritaţi de impactul pe care l-a avut conflictul asupra traiului lor, scrie sursa citată.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că Rusia a înăsprit restricţiile privind călătoriile în străinătate pentru persoanele care lucrează în zone „sensibile”.

„Există reguli mai stricte pentru asta. În unele locuri sunt oficializate şi în unele locuri depind de o decizie specifică asupra anumitor angajaţi”, a afirmat el pentru FT.

Încă din perioada sovietică, oficialii ruşi cu acces la secrete de stat de nivel mediu au fost obligaţi să-şi lase paşapoartele într-un loc sigur de către „departamentul special” încorporat în ministerele şi companiile lor.

Cu toate acestea, serviciile de securitate ale Rusiei au aplicat rareori regulile, potrivit foştilor oficiali şi directori.

Acest lucru s-a schimbat după invadarea Crimeei de către Rusia, în 2014, când serviciile de securitate au început să avertizeze împotriva călătoriilor în ţări precum Statele Unite sau Regatul Unit.

După invadarea Ucrainei în 2022, restricţiile au fost aplicate pe scară mult mai largă.

Te-ar mai putea interesa și
Bolojan: O direcţie importantă la care lucrăm este reducerea risipei din sistemul de sănătate. Este nevoie să legăm salarizarea de activitatea spitalului
Bolojan: O direcţie importantă la care lucrăm este reducerea risipei din sistemul de sănătate. Este nevoie să legăm ...
Premierul Ilie Bolojan a susţinut vineri că salarizarea personalului medical este nevoie să fie legată de activitatea spitalelor, subliniind că nu se mai poate continua cu risipa din domeniul......
Patronatul Concordia se repede să laude măsurile anunțate de Bolojan în viitoarele pachete de acțiuni fiscal-bugetare, pe care le consideră pași esențiali pentru eficientizarea administrației
Patronatul Concordia se repede să laude măsurile anunțate de Bolojan în viitoarele pachete de acțiuni fiscal-bugetare, ...
La scurt timp după ce prim-ministrul Ilie Bolojan a prezentat, într-o conferință de presă, măsurile fiscal-bugetare ...
Bolojan, răspuns la întrebarea dacă renunță la o parte din salariu: În general, nu fac gesturi populiste
Bolojan, răspuns la întrebarea dacă renunță la o parte din salariu: În general, nu fac gesturi populiste
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri, în contextul în care unul dintre miniştri a anunţat că renunţă la 20% din ...
Producția de furaje a Agroland a crescut cu 50% în trimestrul II din 2025, iar producția de ouă de consum cu 17%
Producția de furaje a Agroland a crescut cu 50% în trimestrul II din 2025, iar producția de ouă de consum cu 17%
Grupul antreprenorial Agroland, prezent pe piața de retail, agribusiness, producție alimentară și nutriție animală, ...